luni, 26 octombrie 2009

Loc cunoscut – seamănă cu sufrageria mea!!! Uite au şi cărţile pe care le-am avut şi eu!

Nora: "If we were able to live within memory, we would not have needed to consecrate lieux de memoire in its name."

Mi-au furat memoria!?

Bucătăria, sufrageria, garajul cu vechea maşină sau magazinul cu rafturile pline cu produse uitate – pot fi toate aceste locuri memoriale?

Cu siguranţă fiecare îşi aduce aminte de vechiul televizor, din sufrageria mică, la care privea „Ну погоди!” – desene animate sovietice. Chiar dacă nu înţelegeai mare lucru, erau interesante şi le-ai mai căuta şi acum pe youtube.com… de ce oare?!

Bucătăria în care se punea „ţara la cale” era un fel de „Agora” – doar aici puteai discuta probleme politice, puteai spune şi asculta bancuri cu Ceauşescu sau Stalin, aici foloseai în fiecare dimineaţa fierbătorul electric pentru aţi face un ceai sau a fierbe un ou (asta daca era lumină)…

Dar cum rămâne cu acele lucruri pe care le-ai folosit atâţia ani? De ce le-ai aruncat? De ce le-ai păstrat? Oare ele nu ne-au determinat să facem ceea ce am făcut? Oare nu cumva lehamitea şi nervii pierduţi în faţa celor două ore de program TV ne-au scos în stradă în 89? Sau înghesuiala din acelaşi apartament? Sau cozile de la magazinele care aveau mereu rafturile goale?

Poate că ar trebui să facem cât mai multe exerciţii de memorie – asta însemnând să arătăm şi copiilor cum se trăia în comunism. Cum arăta viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. Cum arăta bucătăria sau sufrageria. Ce aveai în frigider şi poate ce NU aveai… suntem datori să o facem – ca să ne dăm seama ce am ales.

La expoziţia din Stern Centre din Potsdam am văzut aceste lucruri şi am mai văzut că părinţii păreau mult mai copii decât cei mici – deschideau rafturile, răsfoiau cărţile, se uitau în frigider şi în sacoşa de piaţă – ei au trăit, pentru ei mai există o ataşare faţă de acele lucruri, am avut impresia că nu puteau să creadă faptul că a trecut „coşmarul”…. Sau pentru unii „un vis frumos” – să nu uităm că şi din comunism – unii s-au adaptat şi au avut de câştigat – iar alţii – alţii au pierdut şi acum regretă acea viaţă.

Am sa postez câteva poze de la acel eveniment. Mi-ar face mare plăcere să pot aduce „viaţa cotidiană din comunism” într-un mall capitalist din Bucureşti. Dar poate că încă e prea devreme, poate că mulţi mai locuiesc în aceleaşi sufragerii – aici mă uit nu doar la starea economică ci şi la neimplicarea civică şi politică a populaţiei.


























Zeitreise in den DDR-Alltag mit Trabi, Konsum & Co.

Vom 19. Oktober bis 1. November erleben Sie im Stern-Center Potsdam eine Ausstellung, die sicher bei vielen Erinnerungen wecken wird, aber gleichzeitig auch dazu einlädt, Altes in neuem Gewand zu entdecken. 

 Fünf verschiedene Alltagsszenarien laden dazu ein, entdeckt zu werden. Wie sah es auch in der gängigen Ostküche, wie lebte man in der guten Stube. Und der gute alte Konsum: Was stand in den Regalen? Was konnte man im Kindergarten entdecken? All das können Sie während der „(N)Ostalgie“ nicht nur sehen, sondern in den „Echt-Szenarien“ mit vielen Original-Exponaten auch anfassen. 

 Natürlich gibt es erfolgreiche Ost-Marken auch zu kaufen. Und ein ganz besonderer Gag sind Ost-Schrippen für 5 Cent. Der Bäcker Feihl bietet die Schrippen täglich um 17 Uhr am "Konsum-Stand" an. 5 Brötchen pro Person - solange der Vorrat reicht.


luni, 19 octombrie 2009

De ce?..........

De ce noi nu putem amenaja nişte locuri memoriale similare celor din Berlin? De ce la noi se realizează atât de greu astfel de proiecte de istorie şi memorie? Oare vrem să uităm ce am făcut, cât de greu ne-a fost, sau câte persoane au murit din cauza tăcerii?

Oare nu putem face, de exemplu în gara din Iaşi, sau pe traseul „trenului morţii” – nişte telefoane(vezi câteva poze mai jos) doar cu difuzor, să nu poţi tu vorbi cu cel care îţi povesteşte, să asculţi strigătul lui – să asculţi ce are pe inimă, povestea şi durerea din acea perioadă, evident nu putem face nimic pentru acea persoană, decât să-l înţelegem şi să…. să nu uităm. Preţul unor astfel de cabine este infim în comparaţie cu efectul pe care îl pot avea… 

 

În Piaţa Universităţii putem îmbrăca acei stâlpi, din pasaj, cu fotografii din perioada comunistă, din anul revoluţiei, mineriadelor, de ce nu şi imagini de la ultimul revelion – totul face parte din acest loc memorial. Pe monitoare se pot da imagini din acele perioade. Avem Arhivele Naţionale, Arhivele TVR, atâtea Muzee care ne-ar pune la dispoziţie aceste materiale gratis – NU AVEM O VOINŢĂ POLITICĂ. Oare cât timp va mai trebui să treacă?

Mergeam acum o lună în Piaţa Universităţii în urma unor băieţi de liceu, care se întrebau ce Piaţă este aceea din faţa lor şi dacă acolo l-au împuşcat pe Ceauşescu? – Aceștia încă mai ştiau de Ceauşescu, s-ar putea ca următorii să nu mai ştie cine a fost acesta? – vor răspunde simplu – „Profesorul de sport”, sau „vecinul de la 3”…

 

Am putea sa punem cel puţin un punct de informaţii – de genul celor existente în aeroport – dar unde cetăţeanul trecător prin Piaţă să poată zăbovi cinci minute, să citească, să vadă nişte poze, să asculte câteva interviuri sau să privească un filmuleţ…. Nu vrem încă acest lucru! – vrem să uită! – e mai simplu aşa.

 

Nu mai amintesc de Târgovişte – am mai scris pe aceasta temă….

Mi-a plăcut extrem de mult The Memorial to the Murdered Jews of Europe din Berlin, vezi mai jos câteva imagini şi pagina lor de internet. Bravo lor!  http://www.holocaust-mahnmal.de/en

 































http://filmandmemorii.blogspot.com/2007/11/memoria-pieei-universitii.html 

A apărut o eroare în acest obiect gadget