În decembrie 2011 am
avut privilegiul de a intervieva în cadrul proiectul „Povestiri din Bărăgan.
Amintiri din Siberia românească”, un veteran de război, decorat cu „Virtutea
militară cu spadă, Bărbăţie şi Credinţă”, şi fost deţinut politic, domnul
Gheorghe Dima. Născut la 6/28 septembrie 1920, în Bulgaria, la Lîjen, aproape
de Bosfor, din părinţi aromâni, colonizaţi în Dobrogea. Interviul este unul de
tip „istorii de viaţă”, nefiind întrerupt decât rareori de întrebările noastre.
În anul 1948, în seara zilei de 22 iunie, m-am
trezit înconjurat de gardieni. Au lovit cu piciorul în uşă şi au intrat 4
civili în casă fără să îmi spună cum îi cheamă, de unde sunt şi ce vor. Au
început să percheziţioneze casa, fără să facă la final un proces-verbal. Am
fost arestat şi dus la Securitatea din Tulcea. Lucram în aceea perioadă ca
agronom în comuna Baia, judeţul Constanţa.
Am fost luat îmbrăcat în haine de vară, cu
pantaloni, şosete, sandale şi cămaşă cu mâneca scurtă. Timp de două săptămâni
am fost bătut de doi „hingheri”, fiind acuzat că am făcut politică liberală şi
că am fost legionar. Au adus chiar şi oameni de pe stradă cărora le spuneau că
sunt chiabur. Cum puteam să fiu chiabur?! Tatăl meu fusese colonizat şi primise
10 hectare de pământ împreună cu cei 5 fraţi ai lui.
Într-o seară, pe la ora 18, împreună cu alţi 20 de oameni, am fost duşi în comuna Baia, la monument. Am fost dat jos din maşină ş numit „bandit”. Oamenii ne priveau cu teamă. După câteva zile au intrat cu toţii în colectiv.
După aceea
am fost dus la Constanţa, la Siguranţă, în fostul sediu al Băncii Naţionale, în
camera 12, unde am fost ţinut 6 luni: nemâncat, jos pe ciment, torturat.
Într-o
seară am fost scos din celulă şi dus la anchetator care a început să mă bată
până am leşinat. Am fost scos pe culoar iar un milițian, un plutonier, a
aruncat o găleată de apă pe mine. Aşa am stat până dimineaţa. Au urmat încă 7
luni de tortură.
Pe 19
februarie 1949 a venit un securist militar şi m-a scos la anchetă. Se
recomandase Mihăilescu. A apărut şi anchetatorul, comisarul Bălan, care spuse:
„Nu am scos nimica din el”. Iar celălalt îi răspunse: „Şi mai trăieşte?! Atunci
nu eşti un bun anchetator!”
Dimineaţa am fost din nou chemat la anchetă, cu ochelarii negri pe ochi. Am trecut prin biroul unuia Bărbulescu, nici nu ştiu dacă era numele lui real, care mi-a zis: „Ai rezistat până acum. Dacă rezişti şi azi, o să scapi!”
La anchetă,
anchetatorul a sărit cu picioarele pe stomacul meu până am făcut pe mine. Am
fost readus în celula unde stătusem singur până atunci. Acum aveam un coleg,
Garofil, fost primar în comuna Bedu, judeţul Tulcea.
După o săptămână,
ne-au dat un pistol Daimler german, mie şi altor 25 de oameni, şi ne-au
fotografiat cu pistolul în mână, constituind astfel un „lot” de judecată. Nici
nu ne cunoşteam între noi şi nu ne văzuserăm vreodată!
Pe 26 februarie 1949 am fost duşi la proces.
Acesta s-a ţinut într-o cârciumă pe strada Carol, lângă statuia sportivului din
Constanţa. Erau trei magistraţi, colonelul Constantinescu fiind preşedintele
completului de judecată. Am avut şi un avocat din oficiu, de origine turcă, pe
care nu-l cunoşteam dar despre care auzise soţia mea. Am fost judecaţi pentru
constituirea de organizaţie subversivă. De fapt, eram acuzat de faptul că
participasem la alegerile din 1946 în secţia de votare din partea Partidului
naţional liberal. ...
Interviul integral îl puteți citi în ultimul număr al revistei MEMORIA.
