Ultima întrebare din cadrul interviurilor realizate cu foşti deținuți
politici este următoarea: „Dacă ați ajunge în momentul zero – la vârsta la care
ați dat ocazia securității să fiți luat în vizor și ați întreprins unele acțiuni
în urma cărora ați avut de suferit – ce ați face?”
Foarte puțini dintre aceştia mi-au
mărturisit faptul că ar face altceva, că „ar fi cetățeni cuminți” – pe când, cei
mai mulţi dintre ei mi-au spus că ar face exact aceleași lucruri știind faptul că
ideologia comunistă a fost o religie „neagră”, iar lupta împotriva acestei
„maladii” trebuie să fie pe agenda lor; acesta a fost și răspunsul domnului
Niculai Popa (fost deţinut politic, activist anticomunist, coordonator al
Consiliului Româno - American din Los-Angeles, decorat de Preşedintele
României, Traian Băsescu cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de
Ofiţer).
Discuția cu domnia sa a fost sub
forma unui dialog plăcut și relaxat. Sper, ca în viitor, să mai existe şi
altele pentru a aprofunda unele aspecte din viaţa acestui om.
Mărturiile rămân înregistrate – se
regăsesc postate mai jos așa cum au fost ele captate de cameră – fără
editări/tăieturi/efecte audio sau video. În acest fel, se vor conserva sub
forma unei mici arhive video.
Subiectul interviului l-au făcut crimele comunismului, istoria recentă a
României și nevoia introducerii istoriei comunismului în școli; dar şi uitarea,
memoria și iertarea.
A fugit din
țară la o vârstă fragedă. A fost „racolat” de americani și retrimis în țară cu
acte false. La intrarea în România a fost arestat. Autoritățile române îl
așteptau (spune în interviu cine l-a „turnat”). A făcut mulți ani de detenție.
Pentru a vă imagina – a plecat copil de acasă și s-a întors bărbat de 32 de ani
(slab și fără dinți); părinții și rudele îl credeau mort – „un mort ambulant” –
rudele au venit trei zile „în pelerinaj” la casa lor. Nu s-a putut integra în
societatea „multilateral dezvoltată” din cauza dosarului său. A mai făcut alți
ani de pușcărie și muncă silnică. Apoi, după căutări și suferințe a reușit să
emigreze împreună cu familia în America. A fost „nebunul” căruia i s-a dat voie
să plece din țară. Rațiunea autorităților era una simplă – „mai bine îi lași să
plece pe cei câțiva defectori din
interiorul țării, dar, în schimb, ai liniște și înflorire”. Acolo și-a refăcut viața furată de comuniști. Și-a
refăcut familia. Acum luptă pentru aceeași cauză – pentru neam și pentru a
demasca crimele comunismului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu