Suferințele, bucuriile, necazurile și
evenimente vieţii cotidiene trăite de persoanele deportate în Siberia
(sovietică sau românească) sunt din ce în ce mai departe de noi. În anii
comunismului aceste povești au fost trăite, apoi ascunse. În timp, peste tot
ceea ce au pătimit, s-a așternut tăcerea și uneori uitarea. După anii ’90 acești
oameni au fost, de cele mai multe ori, lăsați să se descurce singuri cu
propriile amintiri. Fiecare a făcut ceea ce i-a stat mai la îndemână – unii
le-au povestit, alții s-au simțit rușinați și nu le-au făcut publice niciodată,
mulți au sperat la un trai mai bun și nu au vrut să răscolească amintiri urâte.
Familiile de deportați, deşi despărțite de
război, de Stalin, de « Cortina de fier », de lipsurile financiare de
după 1989, au rămas unite, lucide și optimiste. De fiecare dată când facem un
interviu cu această categorie de persecutaţi devenim din ce în ce mai mult
convinşi că memoria acestor oameni trebuie culeasă și arhivată audio/video/text.
Fiecare interviu este o lecţie de viaţă pentru generaţiile următoare!
Doamna pe care o vedeţi în aceast interviu
se numeşte Teodora Rogati şi este născută în comuna Micenii de Jos, judeţul
Orhei din Basarabia. Avea 17 ani când a fost evacuată împreună cu familia din
calea armatei sovietice pe 21 martie 1944. Au urmat luni de rătăcire dintr-o
regiune într-alta a României, căutând refugiu la români cu suflet mare. Povestea
dnei Rogati este străbătută de la un capăt la altul de numele celor ce au
ajutat-o în vremuri de pribegie. Despărţită de familie de către comandamentul
sovietic ce îşi cerea cu fermitate şi chiar violenţă cetăţenii ce îi reveniseră
ca urmare a ocupării Basarabiei, dna Teodora Rogati rămâne în România împreună
cu celelalte două surori ale domniei sale. Prin muncă, suferinţă şi voinţă
reuşesc să îşi croiască drum în viaţă deşi departe de propria lor familie.
Pe mama, tata şi ceilalţi fraţi, deportaţi în Siberia între 1945 şi 1953, îi vor revedea abia 14 ani mai târziu.
Pe mama, tata şi ceilalţi fraţi, deportaţi în Siberia între 1945 şi 1953, îi vor revedea abia 14 ani mai târziu.
Interviul
cu dna Rogati a durat patru ore din care vă prezentăm zece minute pentru a vă stârni
interesul. În viitorul apropiat vă vom oferi accesul la o bază de date mai mare
conţinând astfel de interviuri şi sperăm că vom fi gata şi cu filmul nostru, „Povestiri din
Bărăgan. Amintiri din Siberia românească” .
Valeriu Antonovici și Claudia-Florentina
Dobre
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu