Este un documentar filmat și montat în 2010, dar care a stat în sertar mai bine de un an, a stat să se coacă. Astăzi m-am decis să-l postez pe blog și youtube pentru a scoate la iveală câteva aspecte:
1. Care este ritmul vieții la țară al unei femei? – din acest punct de vedere, al ritmului lent al acțiunilor, filmul poate părea unul plictisitor, prin urmare, acesta trebuie vizionat când nu sunteți grăbiți. Intrând în acel tempo al acțiunilor, veți înțelege cum funcționează o parte din societatea în care trăim. Filmul se vrea a fi unul foarte îndrăzneț - acțiunile se desfășoară în două planuri: a) plecarea la moară și b) acțiunile de la moară – acestea sunt puse în paralel, iar sonorul acțiunilor se alternează – exact ca atunci când spui o poveste și sari de la o întâmplare la alta având, în același timp, în minte - și alte scene.
2. Cum se descurcă o femei de șaptezeci de ani singură într-o societate în care bărbații - fie sunt bolnavi și stau acasă (sunt îngrijiți de ele), fie sunt plecați din sat la muncă în străinătate (și nu ai pe cine plăti să te ajute cu muncile grele)? Veți vedea în film că atunci când mămuca Maria este întrebată „pe al cui nume să fie făcută factura” ea răspunde instant „pe a lui Gheorghe Pripa – pe al soțului” – este vorba de respect, tradiție, obișnuință sau….? sau de ce a răspuns așa? – banii îi plătea ea – tot ea a adus grâul la moară și urma să strângă făina, de ce a scris numele soțului pe acea chitanță? În viziunea acesteia - Gheorghe – chiar dacă este bolnav și absent din viața socială/publică – rămâne capul familiei.
3. Care sunt acțiunile din viața de zi cu zi a oamenilor care au o altfel de viață, alte griji și alte nevoi – fără telefoane, internet, super-marketuri sau televiziune prin satelit. Din dialogurile scurte veți înțelege care sunt problemele și interesele lor, rolul femeilor în societate, dar și preocupările și interesele acestora, statutul lor social în corelație cu acțiunile și persoanele din realitatea imediată.
Am fost la moară să văd cum se descurcă o femeie singură. Am filmat și vă invit să urmăriți aceste acțiuni pentru a intra în ritmul vieții ei. Nu l-am trimis la niciun festival, deoarece consider că youtubul își poate face treaba și fără recunoașterea valorii unui documentar din partea unui juriu avizat. Poate voi face alte filme pentru festivaluri internaționale – acesta este pentru persoanele care iubesc terenul antropologic, studiul calitativ și cercetările de tipul „vieții cotidiene” – vă invit să-l comentați, criticați, lăudați și să contribuiți cu alte materiale și interpretări la ceea ce am filmat eu de unul singur.
