duminică, 29 mai 2011

Femei la Moară

Este un documentar filmat și montat în 2010, dar care a stat în sertar mai bine de un an, a stat să se coacă. Astăzi m-am decis să-l postez pe blog și youtube pentru a scoate la iveală câteva aspecte:

1. Care este ritmul vieții la țară al unei femei? – din acest punct de vedere, al ritmului lent al acțiunilor, filmul poate părea unul plictisitor, prin urmare, acesta trebuie vizionat când nu sunteți grăbiți. Intrând în acel tempo al acțiunilor, veți înțelege cum funcționează o parte din societatea în care trăim. Filmul se vrea a fi unul foarte îndrăzneț - acțiunile se desfășoară în două planuri: a) plecarea la moară și b) acțiunile de la moară – acestea sunt puse în paralel, iar sonorul acțiunilor se alternează – exact ca atunci când spui o poveste și sari de la o întâmplare la alta având, în același timp, în minte - și alte scene.

2. Cum se descurcă o femei de șaptezeci de ani singură într-o societate în care bărbații - fie sunt bolnavi și stau acasă (sunt îngrijiți de ele), fie sunt plecați din sat la muncă în străinătate (și nu ai pe cine plăti să te ajute cu muncile grele)? Veți vedea în film că atunci când mămuca Maria este întrebată „pe al cui nume să fie făcută factura” ea răspunde instant „pe a lui Gheorghe Pripa – pe al soțului” – este vorba de respect, tradiție, obișnuință sau….? sau de ce a răspuns așa? – banii îi plătea ea – tot ea a adus grâul la moară și urma să strângă făina, de ce a scris numele soțului pe acea chitanță? În viziunea acesteia - Gheorghe – chiar dacă este bolnav și absent din viața socială/publică – rămâne capul familiei.

3. Care sunt acțiunile din viața de zi cu zi a oamenilor care au o altfel de viață, alte griji și alte nevoi – fără telefoane, internet, super-marketuri sau televiziune prin satelit. Din dialogurile scurte veți înțelege care sunt problemele și interesele lor, rolul femeilor în societate, dar și preocupările și interesele acestora, statutul lor social în corelație cu acțiunile și persoanele din realitatea imediată.

Am fost la moară să văd cum se descurcă o femeie singură. Am filmat și vă invit să urmăriți aceste acțiuni pentru a intra în ritmul vieții ei. Nu l-am trimis la niciun festival, deoarece consider că youtubul își poate face treaba și fără recunoașterea valorii unui documentar din partea unui juriu avizat. Poate voi face alte filme pentru festivaluri internaționale – acesta este pentru persoanele care iubesc terenul antropologic, studiul calitativ și cercetările de tipul „vieții cotidiene” – vă invit să-l comentați, criticați, lăudați și să contribuiți cu alte materiale și interpretări la ceea ce am filmat eu de unul singur.



vineri, 11 februarie 2011

Fenomenul Pitești - traumă, memorie, negare, glumă și apoi „o viață normală”

La începutul lunii octombrie 2010 am participat la Simpozionul Internaţional Experimentul Piteşti - Reeducarea prin tortură, ediția a X-a. În cadrul acestuia am ascultat câteva prelegeri, mărturii, analize, am luat parte la câteva dezbateri pe tema – merită sau nu să fie iertați torționarii și turnătorii? -, am vizitat pușcăria și am realizat câteva interviuri cu foști deținuți politici. Nu am găsit un anume răspuns la toate întrebările mele/și ale celor de acolo, dar știu că dacă voi publica cât mai multe mărturii vom fi mai mulți cei care căutăm acel răspuns.

Luna trecută am postat un interviu cu Dl. Prof. Univ. Dr. Ilie Popescu, fost deportat în Siberia. Astăzi public pe blog un interviu cu George Cușa – deținut politic, aromând (părinții veniți din Grecia), născut pe 22 februarie 1926. În momentul în care a fost arestat (vezi și video) era student la două facultăți în București. A fost în vizorul Securității pentru că atât în satul natal din Dobrogea, cât și în București, a avut legături cu Frățiile de Cruce.

Atunci când aveți puțin timp liber merită să urmăriți aceste interviuri în care veți simți nu doar durerea, ci și bucuriile acestor oameni din anii detențiilor. De asemenea veți constata ce își mai amintesc, dar și ce au uitat (adică povestesc anumite episoade trăite în viața lor, dar aflate de la alții sau citite din dosarul de la CNSAS, dar șterse din memoria lor), nu doar detașarea de durere, ci și împăcarea cu trecutul din viața lor.

Puteți regăsi mai multe interviuri despre Fenomenul Pitești pe următoarea pagină: http://www.experimentulpitesti.org/public/video-clipuri/ eu voi prelua doar două mărturii.

Recomand și această pagină de internet: http://www.fenomenulpitesti.ro/ Mărturii: http://www.fenomenulpitesti.ro/video

Recomand și documentarul "Demascarea", în regia lui Nicolae Mărgineanu, după un scenariu de Alin Mureșan. Filmul este o co-producție a Fundației Arsenie Boca, Institutul de Investigare a Crimelor Comunsimului și Memoria Exilului Românesc, AGER Film și http://www.fenomenulpitesti.ro/.
















luni, 24 ianuarie 2011

Mărturii din IADUL sovietic

Mai jos se regăsește un interviu cu Dl. Prof. Univ. Dr. Ilie Popescu, fost deportat în Siberia de puterea stalinistă. Interviul este atât de plin de imagini, povești, context și emoții, încât nu am intervenit la montaj cu efecte speciale sau cu suprapuneri de materiale video, foto sau sonore. Acestea pot fi găsite la o simplă căutare pe youtube. În acest sens nu voi repovesti sau contextualiza aici ceea ce se poate vedea și auzi în cele trei filmulețe de mai jos.

Sper să fie auzite și să nu să se mai repete acea perioadă neagră.

Din păcate sonorul la primele minute este bruiat de un foșnet (rezultat în urma contactului microfonului cu sacoul intervievatului).. îmi cer scuze pentru acest inconvenient…





Unul dintre cei mai cunoscuţi profesori universitari din Cernăuţi , românul Ilie Popescu, îşi aminteşte astfel despre ,,Drumul său spre Golgota’’.


,,Când familia noastră s-a întors din surghiun, a trebuit să renaştem ca pasărea Phoenix,fiindcă în casă şi pe lângă casă şuiera vântul. Rudele ne-au adus câte ceva de ale gurii şi haine, dar familia noastră era numeroasă(9 suflete) şi n-au putut să ne ajute tot timpul. Eu cu Mircea şi Dragoş ne-am hotărât să ne ducem să-i argăţim pe alţii, deşi până la deportare puteau alţii să ne argăţească pe noi. Eu am fost argat trei ani. Peste multe decenii voi scrie cinci cărţi de cugetări versificate şi comentate (864 la număr), unde voi spune în una din ele: ,,Să n-ajungi argat/La cel zgârcit şi bogat’’

Cercetând şi destinul altor deportaţi , universitarul Ilie Popescu rememorează întâmplările tragice prin care au trecut aceştia. (sursa citatului: http://vaduva.ablog.ro/2009-09-24/am-fost-argat-trei-ani-i-aminte-te-universitarul-ilie-popescu-din-cern-u-i.html)


duminică, 12 decembrie 2010

Propunere proiect:Înregistrări din Comunismul Românesc, în spațiul public, după 21 de ani de la căderea regimului comunist

Am propus acest proiect către mai multe instituții interesate de subiect. Până în acest moment nu am primit niciun răspuns. Sper că îl vom putea realiza în anii viitori, chiar și într-o formă mai restrânsă (on-line). Aștept și alte mesaje din partea cititorilor acestui blog. Resursele necesare realizării acestui proiect erau minime: doi-trei angajați ai unui institut de cercetare (instituție publică), doi angajați ai postului național de radio și TVR și un coordonator de proiect care să-și facă bine treaba (mă ofeream să o fac voluntar) cât despre spațiile de „expoziție” costurile le reduceam la minimum prin diverse parteneriate și sponsorizări...



Popunere proiect:

Înregistrări din Comunismul Românesc, în spațiul public, după 21 de ani de la căderea regimului comunist

1. CONTEXT, ÎNTREBĂRI ȘI APLICAREA PROIECTULUI:

Ce ne aducem aminte despre perioada regimului comunist din România? Ce știm despre această perioadă și cum (sau ce) au fost „învățați” cetățenii RSR să-și amintească despre acea perioadă? Prin ce mijloace li s-a „fixat” o memorie și o „grilă” de citire a realităților din acele zile?

Proiectul pornește de la prezumția că radioul (și televiziunea[1]) nu a însemnat doar „propagandă”[2], ci și un mijloc de divertisment (muzică, teatru radiofonic, dedicații muzicale, sfaturi etc.) și un anumit stil de a interpreta realitatea social politică, un anume mod de a te raporta la viața de zi cu zi.

Pe lângă postul public de Radio (și TV), românii ascultau și posturile de radio occidentale.

Prin acest proiect propun readucerea în spațiul public din București de înregistrări din epoca socialistă: jurnale de știri/emisiuni de divertisment/comunicate și discursuri oficiale. De asemenea, în același spațiu, să fie difuzate atât emisiunile radioului public, cât și cele ale celorlalte posturi de radio occidentale (în paralel – fie din același difuzor, fie din surse diferite – la o distanță de câțiva metri).

Variante de implementare a proiectului:

ü Amplasarea unui număr de douăzeci de difuzoare pe străzile și în piețele publice din București din care să se audă emisiunile vremii;

ü Realizarea unui parteneriat cu Metrorex pentru a emite prin rețeaua acestora a materialului avut în vedere (așa cum, de exemplu, în perioada Crăciunului în difuzoarele din stațiile de metrou sunt difuzate colinde), poate chiar, un parteneriat cu televiziunea acestei companii pentru a difuza și imagini din perioada discutată;

ü Construirea unei pagini web pe care să încărcam atât texte, materiale video și audio sub forma unor arhive pentru perioada 1944-1989. De asemenea, platforma ar trebui să permită și încărcarea unor interviuri și/sau intervenții audio-video a vizitatorilor acestei pagini;

ü Parteneriat cu SRR în vederea realizării unor emisiuni de analiză și comentarii după difuzarea unor fragmente din arhiva acestei emisiuni.

2. OBIECTIVE:

· informarea/familiarizarea tinerilor (rememorarea pentru cei mai în vârstă) cu ce a însemnat radioul și televiziunea în viața cotidiană a românilor în perioada comunistă;

· Creșterea (sau stârnirea) curiozității/interesului tinerilor în legătură cu evenimentele din istoria recentă a României și cu ce a însemnat viața în socialism auzită la radio (TV)

a) Pe termen scurt (3-4 săptămâni 2010)

Zilnic, ajungerea mesajelor la cel puțin 10.000 de bucureșteni Rememorarea a celor 21 de ani de la căderea comunismului

b) Pe termen mediu (6-12 luni, tot anul 2011)

Dezbateri, colectarea unor povești, comentarii, opinii (text, audio, video) pe pagina on-line a proiectului. Crearea unei micro-arhive de povești cotidiene.

c) Pe termen lung (2012-2014)

O sursă de documentare a studenților din domeniile socio-umane. O arhivă audio și video. O sursă bibliografică și metodologică pentru tema memoriei și a istoriei recente.

3. TABEL TEMPORAR DE IMPLEMENTARE A PROIECTULUI

Acțiuni/ Perioada

Selecția materialelor/partenerilor

1 octombrie 2010 – 1 noiembrie 2010

Realizarea paginii web

15 octombrie 2010 – 15 noiembrie 2010

„Expoziția”

1 decembrie 2010 – 27 decembrie 2010

Pagina web: analize, postări continue, redactarea unor articole, etc.

1 decembrie 2010 – 1 septembrie 2011

4. MULTIPLICAREA MESAJULUI PRIN INTERMEDIUL:

1. Știrilor, emisiunilor, reportajelor difuzate prin partenerii TVR și SRR;

2. Rețelei Metrorex;

3. Parteneriatelor cu alte portaluri online;

4. Conturilor Twitter, Facebook, pagina web etc;

5. Pliantelor și posterelor în toată țara prin rețele de asociații ale studenților la Istorie, Științe Politice, Filozofie, etc.



[1] Voi pune în paranteze (TV) în perspectiva dezvoltării proiectului și într-un parteneriat cu TVR

[2] Vezi clișeele din societatea actuală



joi, 17 iunie 2010

Din nou despre LOCURI MEMORIALE…

În cele ce urmează voi semnala câteva acțiuni desfășurate săptămâna trecută în Piața Universității.

O expoziție organizată de IICCMER și KAS. Mai multe detalii despre acest proiect vezi aici

Apoi mai jos voi pune câteva imagini despre alte acțiuni și un material filmat de unul din participanții la acele acțiuni. Eu am filmat doar 4 minute în una din zile și anume ceea ce am văzut în acel moment: mașini luxoase, oameni care aveau o acțiune acolo, alții care erau indiferenți, studenți și persoane care așteptau sau erau așteptați etc.…

La scurt timp după deschiderea expoziției au apărut și primele contestări. Incredibil! vezi aici - interesante sunt și comentariile.

Pentru alte mărturii video vezi aici






marți, 13 aprilie 2010

Pelerinaj la mănăstirea Cernica

11 aprilie 2010, ora 8 dimineața. Trafic greoi prin gropile patriei. Împreună cu Mirel Bănică merg spre mănăstirea Cernica. La ieșirea din București mai luăm doi pasageri – două băbuțe simpatice cu flori roșii și sacoșe portocalii (rămase din campania prezidențială). Ele ne anunță că „sfintele moaște” au fost scoase de ieri dimineață, pe când noi știam că ar fi trebui să fie scoase seara și nu dimineața… ne mai informează că, tot ieri, nu era multă lume, iar ele au stat la coadă foarte puțin. Se plâng de greutățile de zi cu zi și de clasa politică, dar se bucură că anul acesta în timpul campaniei au primit zahăr și găleți: măcar au primit ceva „util”. Astăzi nu mergeau la Cernica, ci la bisericuța din curtea fabricii de panificație Titan….le-am lăsat la destinație, iar noi am mers mai departe.. Am ajuns la mănăstire –ce am observat, am și filmat. Pentru atmosferă, împrejurări și imagini vezi filmulețul.

După patru ore de stat la coadă plecăm spre casă tot așa cum am și venit – cu doi pasageri – de data aceasta doi bătrânei foarte prietenoși. Atunci când am oprit în dreptul lor, am strigat, ca și la venire – „luăm doi pasageri fără bani” – bătrâneii la urcare au ținut să le confirmăm dacă este gratis căci altfel ei „sunt pensionari și așteptă RATB-ul”… Aceștia zic că a fost frumos la mănăstire, că sunt mari probleme în țară, iar copii lor sunt plecați în Canada de zece ani. Au fost și ei vara trecută în Canada. Le-au plăcut drumurile și viața pe care o au emigranții români acolo. Vor merge să-și viziteze copii și anul viitor.

Vom mai merge și noi la astfel de pelerinaje.