Două Siberii – aceeași suferință

Suferințele, bucuriile, necazurile și evenimente vieţii cotidiene trăite de persoanele deportate în Siberia (sovietică sau românească) sunt din ce în ce mai departe de noi. În anii comunismului aceste povești au fost trăite, apoi ascunse. În timp, peste tot ceea ce au pătimit, s-a așternut tăcerea și uneori uitarea. După anii ’90 acești oameni au fost, de cele mai multe ori, lăsați să se descurce singuri cu propriile amintiri. Fiecare a făcut ceea ce i-a stat mai la îndemână – unii le-au povestit, alții s-au simțit rușinați și nu le-au făcut publice niciodată, mulți au sperat la un trai mai bun și nu au vrut să răscolească amintiri urâte. 
 

Familiile de deportați, deşi despărțite de război, de Stalin, de « Cortina de fier », de lipsurile financiare de după 1989, au rămas unite, lucide și optimiste. De fiecare dată când facem un interviu cu această categorie de persecutaţi devenim din ce în ce mai mult convinşi că memoria acestor oameni trebuie culeasă și arhivată audio/video/text. Fiecare interviu este o lecţie de viaţă pentru generaţiile următoare!

Doamna pe care o vedeţi în aceast interviu se numeşte Teodora Rogati şi este născută în comuna Micenii de Jos, judeţul Orhei din Basarabia. Avea 17 ani când a fost evacuată împreună cu familia din calea armatei sovietice pe 21 martie 1944. Au urmat luni de rătăcire dintr-o regiune într-alta a României, căutând refugiu la români cu suflet mare. Povestea dnei Rogati este străbătută de la un capăt la altul de numele celor ce au ajutat-o în vremuri de pribegie. Despărţită de familie de către comandamentul sovietic ce îşi cerea cu fermitate şi chiar violenţă cetăţenii ce îi reveniseră ca urmare a ocupării Basarabiei, dna Teodora Rogati rămâne în România împreună cu celelalte două surori ale domniei sale. Prin muncă, suferinţă şi voinţă reuşesc să îşi croiască drum în viaţă deşi departe de propria lor familie.

 Pe mama, tata şi ceilalţi fraţi, deportaţi în Siberia între 1945 şi 1953, îi vor revedea abia 14 ani mai târziu. 

 Interviul cu dna Rogati a durat patru ore din care vă prezentăm zece minute pentru a vă stârni interesul. În viitorul apropiat vă vom oferi accesul la o bază de date mai mare conţinând astfel de interviuri şi sperăm că vom fi gata şi cu filmul nostru, „Povestiri din Bărăgan. Amintiri din Siberia românească” .

Valeriu Antonovici și Claudia-Florentina Dobre

De bomboane și carne nu mă satur - de vină este „DO” în Bărăgan

Săptămâna aceasta am fost în satul Fundata. Un sat înființat special pentru „coreeni”- pentru dușmanii poporului, amplasat din greșeală lângă gara Perieți. Responsabilii de la partid nu au dorit să facă satul într-un câmp roditor și i-au trimis lângă o mlaștină - aproape de gară și aproape de două orașe - Slobozia și Urziceni (jud. Ialomița). Rețeta a fost aceeași - sute de oameni deportați din Banat și aruncați în plin câmp. Străzile erau numerotate și loturile de „casă” înțărușate. Oamenii din „sat” erau numărați dimineața și seara. Nu aveau mâncare și nici curent. Electricitatea a ajuns în sat după nouăzeci, atunci când s-au reîntors și mulți dintre cei cu Domiciliul Obligatoriu - care fusese strămutați pentru a treia oară. Satul Fundata a fost pentru sute de oameni acel „acasă”, iar pentru alte sute un cimitir - care a fost dărâmat de buldozerele comuniste. Unii nu au rezistat și și-au pus capăt zilelor, iar alții au trecut peste greutăți. În prezent, mulți dintre cei care au rezistat terorii comuniste au un moral și o stare materială de invidiat de oricine.

2012 International Congress on Romanian Studies

Cu sprijinul The Epochtimes - Romani am montat un prim fragment din filmul „Povestiri din Bărăgan. Amintiri din Siberia românească”, fragment care a fost proiectat în cadrul Panelului: „Memory and Forgetting”.  Lucrarea prezentată la această conferință s-a întitulat: „The memory of Bărăgan deportation and the European institutions policies of remembrance”.

Da, aș putea repeta și acum acea faptă COPILĂREASCĂ anti-comunistă. Acum știu că ideologia comunistă a adus tot răul omenirii…

Ultima întrebare din cadrul interviurilor realizate cu foşti deținuți politici este următoarea: „Dacă ați ajunge în momentul zero – la vârsta la care ați dat ocazia securității să fiți luat în vizor și ați întreprins unele acțiuni în urma cărora ați avut de suferit – ce ați face?” 

Foarte puțini dintre aceştia mi-au mărturisit faptul că ar face altceva, că „ar fi cetățeni cuminți” – pe când, cei mai mulţi dintre ei mi-au spus că ar face exact aceleași lucruri știind faptul că ideologia comunistă a fost o religie „neagră”, iar lupta împotriva acestei „maladii” trebuie să fie pe agenda lor; acesta a fost și răspunsul domnului Niculai Popa (fost deţinut politic, activist anticomunist, coordonator al Consiliului Româno - American din Los-Angeles, decorat de Preşedintele României, Traian Băsescu cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Ofiţer).

Discuția cu domnia sa a fost sub forma unui dialog plăcut și relaxat. Sper, ca în viitor, să mai existe şi altele pentru a aprofunda unele aspecte din viaţa acestui om.

Mărturiile rămân înregistrate – se regăsesc postate mai jos așa cum au fost ele captate de cameră – fără editări/tăieturi/efecte audio sau video. În acest fel, se vor conserva sub forma unei mici arhive video.

Subiectul interviului l-au făcut crimele comunismului, istoria recentă a României și nevoia introducerii istoriei comunismului în școli; dar şi uitarea, memoria și iertarea. 

 

A fugit din țară la o vârstă fragedă. A fost „racolat” de americani și retrimis în țară cu acte false. La intrarea în România a fost arestat. Autoritățile române îl așteptau (spune în interviu cine l-a „turnat”). A făcut mulți ani de detenție. Pentru a vă imagina – a plecat copil de acasă și s-a întors bărbat de 32 de ani (slab și fără dinți); părinții și rudele îl credeau mort – „un mort ambulant” – rudele au venit trei zile „în pelerinaj” la casa lor. Nu s-a putut integra în societatea „multilateral dezvoltată” din cauza dosarului său. A mai făcut alți ani de pușcărie și muncă silnică. Apoi, după căutări și suferințe a reușit să emigreze împreună cu familia în America. A fost „nebunul” căruia i s-a dat voie să plece din țară. Rațiunea autorităților era una simplă – „mai bine îi lași să plece pe cei câțiva defectori din interiorul țării, dar, în schimb, ai liniște și înflorire”. Acolo și-a refăcut viața furată de comuniști. Și-a refăcut familia. Acum luptă pentru aceeași cauză – pentru neam și pentru a demasca crimele comunismului. 

Sprijin pentru proiectul „Povestiri din Bărăgan. Amintiri din Siberia românească”

Stimată doamnă/stimate domn,

Dragi prieteni,

Vă scriu pentru că știu că vă pasă. Vă scriu pentru că înțelegeți că, fără a ne cunoaște trecutul, riscăm să repetăm sau să negăm crimele abominabile comise în numele unei ideologii dezumanizate.   

În urmă cu șapte luni, împreună cu Dr. Claudia Florentina Dobre, cercetător științific la Fundația "Memoria", am început un proiect documentar ambițios – realizarea unui film despre deportările din anii negri ai regimului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. La peste șaizeci de ani de la deportarea a peste 44.000 de persoane în Bărăgan, avem încă foarte puține informații despre supliciul acestora, iar soarta lor tragică a dispărut din conștiința publică din țara noastră. 

De aceea, ne propunem să realizăm o documentare care, respectând standardele internaționale de calitate și de rigoare științifică, poate fi prezentată și unui public mai larg.   Până în acest moment am realizat 15 interviuri cu supraviețuitori, am vizitat zona în care au fost deportați și am discutat cu martori. Însuflețiți de convingerea că demersul nostru este necesar și poate contribui la îmbogățirea culturii memoriei în societatea românească,  am investit din propriile fonduri peste 4.000 de euro în acest proiect (cameră video, transport, consumabile, echipamente tehnice etc). 

Vedem în filmul nostru o contribuție la binele comun și nu o afacere. Vom proiecta filmul în mod gratuit în școli și universități din țară. De asemenea, intenționăm să îl prezentăm în cadrul unor conferințe științifice naționale și internaționale, urmând a-l pune ulterior la dispoziție gratuit pe internet. Interviurile cu supraviețuitorii deportărilor vor constitui o arhivă multimedia unică, cu mărturiile unor oameni care nu vor mai fi mult timp printre noi pentru a ne putea relata cele întâmplate. 

Vă rugăm să ne ajutați să nu lăsăm ca nepăsarea noastră să șteargă această filă neagră din istoria națională. Avem însă nevoie de ajutorul Dumneavoastră pentru a ne duce la bun sfârșit demersul. Concret, ne sunt necesari  3.000 de euro pentru a procura o stație de editare video (un calculator performant). V-am fi recunoscători pentru orice formă de sprijin care să ne aducă mai aproape de împlinirea dezideratului nostru.

Dacă am decide să lucrăm într-un studio - am avea nevoie de minim 40 de ore de muncă. Ar trebui să ținem ocupată o masă de montaj tot atâtea ore și să plătim un angajat. Astfel, dacă am lucra pe cont propriu - procurând această stație de montaj am economisi 4000 de euro și pe același echipament am putea lucra și următoare proiecte pe aceleași teme...

În speranța că vom găsi în Dumneavoastră un partener întru cultivarea memoriei celor ce au suferit în timpul comunismului, rămân al Dumneavoastră,

Dr. Valeriu Antonovici (Cadru Didactic Asociat la Facultatea de Științe Politice, SNSPA)

http://filmandmemorii.blogspot.com/

valeriua@gmail.com

tel. 07222 36 919

 

Detalii suplimentare despre proiect găsiți mai jos

Cont bancar pentru donatori:

RO61INGB0000999901213477 RON

RO37INGB0000999901474257 EURO
RB-PJS-40 024/18.02.99; BIC(SWIFT): INGBROBU

Valeriu Antonovici, ING Bank, Office Romană, București

PayPal

 

Dear Madam/Dear Sir,

Dear friends,

I am writing to you because I know that you care. I am writing to you because you understand that not knowing the truth our past means risking to repeat or deny the abhominable crimes committed in the name of an ideology void of any respect for human dignity.

Seven years ago, my colleague Dr. Claudia Florentina Dobre, a researcher with the “Memoria” Foundation in Bucharest, and I started an ambitious project to document one of the least known tragic episodes in the history of the Communist regime in Romania: the forced settlement of over 44,000 people in the Bărăgan region. Sixty years later, we still know very little about the hardships endured by these deportees and public awareness about their plight is fading.

For this reason, we intend to make a documentary film which, while respecting international standards for scientific research, can also be presented to a larger audience. We have already interviewed 15 survivors, we have carried out field research in the region where the deportations took place and we had the chance to talk to eyewitnesses. Guided by our conviction that our project represents a contribution to the culture of memory in Romania, we have invested over 4,000 euros worth of our own funds in equipment and other costs related to the film.

We view our film as a contribution to the public good. We intend to show the film for free in schools and universities throughout the country, as well as at national and international conferences. At a later stage, we are also going to place it online, in order to reach as wide an audience as possible. The interviews with former deportees will constitute a unique multimedia archive, especially since most survivors will cease being among us in the foreseeable future. Their testimonials are crucial in order to understand this bloody episode in Romanian history.

We are appealing to you for support because we do not want this black chapter to be erased from our collective memory. In order to finalise our work, we still need 3,000 euros in order to buy modern equipment geared at editing videos (i.e. an ultramodern comuter).  We will be grateful for any kind of support you are able to provide for us.  

Hoping that you will accept our invitation to become our partner in this project, I remain

Yours sincerely,

Dr. Valeriu Antonovici

 

Baragan Stories: Memories from the Romanian Siberia

A project by

Claudia-Florentina Dobre  and  Valeriu Antonovici

Arguments:

In December 2006, the president of Romania declared the Communist regime as “illegitimate and criminal”. One important “criminal” and illegal (recognized as such by the communist regime itself) aspect of the regime was the deportation, a phenomenon, which did not receive large scale attention, although it has affected more than 50 000 people, who lost their homes as the regime decided to transfer them from their homeland to the arid plain of Baragan. Our project aims at re-introducing the topic of deportation into public space talks.

In one single day, or rather night, on the 18/19th of June 1951, 44 000 people were deported into what are today the counties of Braila, Calarasi and Ialomita, in the south-east of Romania. Among them there were numerous children, women, and elderly, sick persons. During the 5 years of deportation, hundreds of these deportees lost their lives. All of them lost their sense of belonging, becoming second class citizens: aliens to their native homes, foreign visitors to their new neighbours. The communist regime labelled all these persons as “enemies of people”. Actually, these “enemies” were rightful citizens of Romania, who lived near the border of Yugoslavia: Serbs, Bulgarians, Jews, Germans, Bassarabians, Megleno-Romanians and Vlachos. Deportation had not only a political component, but also a clear ethnic aspect, as the Serbians, the Bessarabians and the Aromanians are mentioned as distinctive groups among deportees.

Victims of communist regime repressive politics, the former deportees perish one by one, taking with them the heavy burden of their memories. Our project tried to slow down the movement of oblivion through a book, a movie and an internet site dedicated to deportation.

Movies help to expand the boundaries of our memories. Remembering and forgetting our lived experiences are ways of coping with life-long effects of our early years and adolescence and our grief over lost loves. The cinematic journey can bring understanding of repressing and remembering memories.

Our project will address the problem of the communist deportation, a second Gulag as Nicolas Werth called it, through witness memories. We envisage revealing the dark side of that repressive enterprise that deprived human beings of satisfying their basic needs. Furthermore, our project aims to lend a voice to the silent people, victims of communist Manichean perspective of the world. It is also concerned with the individual responses to the official politics and policies of remembrance.

Keywords: deportation, memory, collective memory, political persecutions, Communism, trauma and narratives, everyday life, life stories, civic attitudes and idealism

Research questions:

1. How do deportees cope with their persecution?

2. How did they survive in the arid plain of Baragan? What strategies have they employed in order to survive starvation, cold, fear and so on?

3. How did they re-integrate in society after being released from compulsory domicile (domiciliu obligatoriu, D.O. in Romanian)? How did society regard them? What about their families? Did they get a job? A family?

4. How do they recall today their life in reclusion?

5. What type of identity did they construct after being released from their mandatory home? What about after the fall of Communism?

6. What does the deportation period mean to them?

7. What do they want to transmit to their fellow citizens about their experience of deportation?

8. How do they tell the story of their deportation? What are the main themes of theirs discourses?

9. Are there any differences between their own view of themselves and the perspective emerging from the discourses (most specially the public discourses) of others about them?

Research methodology:

1. Analysing public discourses (mass-media, historiography, documentary series) on deportation;

2. Recording 30 interviews with former deportees, of the “life story” type, and 20 interviews with former inhabitants of the “compulsory domicile” regions who have met the deportees; the realization of a documentary movie based on these interviews;

3. Archive research on deportation;

4. The analysis of other “memorial vectors”, such as diaries, photos, objects, etc. belonging to former deportees.

Aims and outcomes :

1. A book based on the interviews, which will introduce to a large audience several life stories of former deportees, focusing on their life strategies during and after deportation. The book, which is going to be published at Memoria Cultural Foundation editing house, is envisaged to set an example of moral virtue and civic involvement of former deportees.

2. Two academic articles published in international or/and national journals, which aim to analyze and discuss the politics of memory concerning deportation.

3. A documentary movie of 60 minutes meant to be introduced upon Romanian and international audience. In today’s world, our memory seems to be shaped more and more by images. Movies can play an important role in creating a collective memory of deportation as an example of the malignity of Communism, but also as a model of fighting the hardships of life. This documentary movie can contribute to an increased sense of civic pride and self-esteem among former deportees. A year later, the movie will be posted on the internet to achieve wide public visibility.

4. The documentary movie will be used as pedagogic support for one course taught at Political Science Faculty of SNSPA and for one course taught at the Faculty of History, University of Bucharest, and for presentation in 20 high schools from Bucharest, Calarasi, Ialomita, and Braila. It aims to generate an academic interest for Communism and a civic response to its destructive endeavours.

5. The multiplication of the movies on DVDs sent to libraries (estimated 1500 copies), which aims at stimulating the interest of the people for the recent past, for a civic response to political, ethnic or religious persecutions.

6. The creation of a site where fragments of the movie, photos, archive documents and transcripts will be displayed, in order to broadly publicise the deportation and its consequences.

7. Another goal of our project is to generate public debate and get a feed-back on the topic. In order to achieve this goal, round table discussions are envisaged as well as internet forum talks.

Periods of project realization:

November 2011 – June 2012 – interviews realizations, archives research, writing articles

June 2012 - September 2012 – content analysis of primary sources, movie creation November 2012 – book editing February 2013 –movie presentation.

Estimated budget for the realization of the movie: 5000 euros

1. Interviews realization: travels, accommodation : 2000 euros

2. Cost for voice/translate actors reading archives documents, interpreting: 1000 euros

3. Camera and technical support: 2000 euros

Estimated budget for distribution of the movie: 2000 euros

~1500 DVDs, postal taxes, flyers, presentation material.

Estimated total budget: 7 000 euros

 Valeriu ANTONOVICI was beneficiary of the project “Doctoral scholarships supporting research: Competitiveness, quality, and cooperation in the European Higher Education Area”, co-funded by the European Union through the European Social Fund, Sectorial Operational Programme Human Resources Development 2007-2013. He defended his PhD in Political Sciences at SNSPA, in 2011; He holds a master degree in Anthropology and Community Development and a BA in Sociology.  He took part as a researcher in a few international projects. Most important: „Transitions in Central and South Eastern Europe – Changing Gender Perspectives“, co-sponsored by ERSTE Foundation, FILEA Centre, SNSPA, 2008 – 2010, and ”Changing Conceptions of Citizenship in Post-Socialist Society Under the Impact of Globalization”, financed by the Wenner Gren Anthropological Research Foundation (SUA) and made through a partnership between Central Connecticut State University – USA, SNSPA – Romania and Kerala University – India, 2007 – 2009.

As an independent film maker Valeriu Antonovici directed the documentary films: „Memorial places in Romania. University Square” – film made in collaboration with Mirel Banica, 2009, 51 min; and „We cannot talk about communism at street corners”- qualitative research 2007, 56 min).

Claudia-Florentina DOBRE majored in Historiography and Cultural Studies at the University of Bucharest, Faculty of History. She held a Master of Arts in Social Sciences from Ecole doctorale francophone en sciences sociales, Europe centrale et orientale. In June 2007, she defended her thesis on Women’s, former political detainees, testimonies on communism and political persecutions at Laval University of Québec. Subsequently, she was awarded « Robert Schuman scholarship of the European Parliament, in 2008, and « Junior Research Fellowship » of St. Kliment Ohrdiski University of Sofia, in 2009. She is currently enrolled in the postdoctoral program of Bucharest University, and works as an editor at Memoria. Revista gândirii arestate, a magazine published by Memoria Cultural Foundation, Bucharest.

Most important publications: Vies menottées, paroles libérées. Témoignages des anciennes persécutées politiques roumaines, Editions universitaires européennes, Saarbrücken, 2010, 401 p.; «Quand rêver de la France menait à la prison: le cas des détenues politiques du „lot français », in Bogumil Jewsiewicki, Erika Nimis, dir., Expériences et mémoires. Partager en français la diversité du monde, L’Harmattan, Paris, 2008, p. 78-86; « Ni héros, ni victime. La mise en patrimoine de la répression et les anciens persécutés politiques roumains », in Vincent Auzas, Bogumil Jewsiewicki, eds., Traumatisme collectif pour patrimoine. Regards sur un mouvement transnational, Presses de l’Université Laval, Québec, 2008, p. 331- 350.

Povestiri de viaţă. Interviu cu Gheorghe Dima (Claudia Dobre și Valeriu Antonovici)

În decembrie 2011 am avut privilegiul de a intervie­va în cadrul proiectul „Povestiri din Bărăgan. Amintiri din Siberia românească”, un veteran de război, decorat cu „Virtutea militară cu spadă, Bărbăţie şi Credinţă”, şi fost deţinut politic, domnul Gheorghe Dima. Născut la 6/28 septembrie 1920, în Bulgaria, la Lîjen, aproape de Bosfor, din părinţi aromâni, colonizaţi în Dobrogea. Interviul este unul de tip „istorii de viaţă”, nefiind întrerupt decât rareori de întrebările noastre. 

În anul 1948, în seara zilei de 22 iunie, m-am trezit înconjurat de gardieni. Au lovit cu piciorul în uşă şi au intrat 4 civili în casă fără să îmi spună cum îi cheamă, de unde sunt şi ce vor. Au început să percheziţioneze casa, fără să facă la final un proces-verbal. Am fost arestat şi dus la Securitatea din Tulcea. Lucram în aceea perioadă ca agronom în comuna Baia, judeţul Constanţa.

Am fost luat îmbrăcat în haine de vară, cu pantaloni, şosete, sandale şi cămaşă cu mâneca scurtă. Timp de două săptămâni am fost bătut de doi „hingheri”, fiind acuzat că am făcut politică liberală şi că am fost legionar. Au adus chiar şi oameni de pe stradă cărora le spuneau că sunt chiabur. Cum puteam să fiu chiabur?! Tatăl meu fusese colonizat şi primise 10 hectare de pământ împreună cu cei 5 fraţi ai lui.

 
Într-o seară, pe la ora 18, împreună cu alţi 20 de oameni, am fost duşi în comuna Baia, la monument. Am fost dat jos din maşină ş numit „bandit”. Oamenii ne priveau cu teamă. După câteva zile au intrat cu toţii în colectiv.

După aceea am fost dus la Constanţa, la Siguranţă, în fostul sediu al Băncii Naţionale, în camera 12, unde am fost ţinut 6 luni: nemâncat, jos pe ciment, torturat.

Într-o seară am fost scos din celulă şi dus la anchetator care a început să mă bată până am leşinat. Am fost scos pe culoar iar un milițian, un plutonier, a aruncat o găleată de apă pe mine. Aşa am stat până dimineaţa. Au urmat încă 7 luni de tortură.

Pe 19 februarie 1949 a venit un securist militar şi m-a scos la anchetă. Se recomandase Mihăilescu. A apărut şi anchetatorul, comisarul Bălan, care spuse: „Nu am scos nimica din el”. Iar celălalt îi răspunse: „Şi mai trăieşte?! Atunci nu eşti un bun anchetator!” 

 
Dimineaţa am fost din nou chemat la anchetă, cu ochelarii negri pe ochi. Am trecut prin biroul unuia Bărbulescu, nici nu ştiu dacă era numele lui real, care mi-a zis: „Ai rezistat până acum. Dacă rezişti şi azi, o să scapi!”

La anchetă, anchetatorul a sărit cu picioarele pe stomacul meu până am făcut pe mine. Am fost readus în celula unde stătusem singur până atunci. Acum aveam un coleg, Garofil, fost primar în comuna Bedu, judeţul Tulcea. 

După o săptămână, ne-au dat un pistol Daimler ger­man, mie şi altor 25 de oameni, şi ne-au fotografiat cu pistolul în mână, constituind astfel un „lot” de judecată. Nici nu ne cunoşteam între noi şi nu ne văzuserăm vre­odată!

Pe 26 februarie 1949 am fost duşi la proces. Acesta s-a ţinut într-o cârciumă pe strada Carol, lângă statuia sportivului din Constanţa. Erau trei magistraţi, colonelul Constantinescu fiind preşedintele completului de jude­cată. Am avut şi un avocat din oficiu, de origine turcă, pe care nu-l cunoşteam dar despre care auzise soţia mea. Am fost judecaţi pentru constituirea de organizaţie subversivă. De fapt, eram acuzat de faptul că participasem la alegerile din 1946 în secţia de votare din partea Partidului naţional liberal. ...

Interviul integral îl puteți citi în ultimul număr al revistei MEMORIA.

Seminar Politică Românească

ANUNŢ

în atenţia anului III, SNSPA, Științe Politice
s-a reintrodus în lista cursurilor opţionale materia

Politică
Românească

Titular Curs - Prof. Univ. Dr. Liviu ROTMAN
Titular seminarii: Dr. Valeriu ANTONOVICI

Ce veţi învăţa şi prin ce metode la această materie?

1. Cum să cercetăm un domeniu complex precum Istoria Recentă a României (metode şi instrumente de cercetare – istorie orală, tehnici de intervievare, lucru cu arhivele, monitorizări de presă, analiza surselor bibliografice, analiza calitativă a documentelor etc.);
2.Despre Partidul Comunist Român (alegeri, organizare şi scopuri, oameni etc.);
3.Natura, scopul şi efectele regimului totalitar comunist în România,1945-1989;
4.Represiunea şi Viaţa Cotidiană în Comunism (despre securitate, deportări, viaţa culturală,
rezistenţa anticomunistă, religie, sistem educaţional, propagandă);
5.Despre Societate, Economie şi Cultură (instituţii de stat – raportul cu cetăţenii, agricultura, femeia în comunism, situaţia minorităţilor etc.);
6. Despre Revoluţia din 1989 şi evenimentele din ultimii 20 de ani;
7. Biografiile nomenclaturii.

Abilităţi obţinute:

În urma acestui curs, fiecare student:

Va şti să realizeze o lucrare pentru o conferinţă ştiinţifică;
Va şti să prezinte o lucrare ştiinţifică după standardele internaţionale;
Va şti să analizeze Istoria Recentă a României cu instrumente şi metode adecvate;
Va şti să citească şi să interpreteze corect, din punct de vedere metodologic, un document de arhivă, un articol de presă, un interviu biografic;
Va învăţa să realizeze un interviu de istorie orală;
Îşi va însuşi paşii realizării unei lucrări ştiinţifice / unui dosar de presă / unui film documentar.

Politica Romaneasca, SNSPA, 2012 sem. II on Prezi

Recomandări: Cum se scrie o lucrare de seminar?



Syllabus PR

Politica Romaneasca -Biblografie de Curs

Memoria unor pușcării comuniste și viața cotidiană după `89. „Pe cine mai interesează ce s-a întâmplat?”

Acum o săptămână am stat de vorbă cu dl. Alexandru Angelescu – fost deținut politic, de două ori, în perioada comunistă. Într-o primă fază a fost condamnat cinci ani pentru că făcea parte dintr-o organizație care sprijinea monarhia, iar mai apoi încă un deceniu și jumătate pentru că în prima pușcărie a ajutat oamenii bolnavi să-și spele rufele și, fiind student la medicină, le-a acordat și o primă îngrijire medicală. Pentru aceste fapte – considerate ajutor legionar – a fost acuzat și, din cei 16 ani, a executat cinci ani de pușcărie.

M-a interesat ce își mai aduce aminte despre acei ani și cum se raportează la cele întâmplate – la oameni, la regimul politic, locuri, amintiri etc. Se pare că memoria este un lucru complex și foarte personal – pe alocuri chiar ne apără de ceea ce am putea să ne aducem aminte, iar pe de altă parte – ne face să prețuim alte lucruri decât cele materiale.

Comunismul a schimbat vieți și a transformat oameni – din medici și profesori universitari a făcut lăcătuși și zidari, iar din paznici de noapte de la CFR – a făcut profesori universitari, președinți de colhozuri și călăi prin închisori.

Dacă ultimii s-au transformat, cel mai adesea, în câini care urau tot ce era omenesc (în afară de confortul lor material), primii au prețuit, în continuare, omul, valorile moralei creștine și și-au iubit aproapele și, chiar, dușmanul. Dl. Angelescu, în scurta intervenție de mai jos, spune că i-a înțeles și pe unii și pe alții și i-a iertat.

Mâine voi merge din nou la dânsul pentru a mai sta de vorbă. În scurt timp, voi publica pe acest blog interviul (video) pentru a NU UITA prin ce au fost nevoiți să treacă unii oameni într-un regim/ o religie care promitea „egalitate”.