luni, 15 iulie 2019

”MASACRUL DE ACASĂ”, FILM DE FRAȚII BREGA

A apărut filmul fraților Brega, Masacrul de acasă, poate fi vizionat în grup sau solitar, e accesibil gratuit pe internet, ne-am bucura de comentarii, completări, Like & Share

duminică, 27 ianuarie 2019

27 ianuarie - Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Despre ororile Holocaustului am aflat de la bunici, încă de mic. Ei mi-au povestit cum casele vecinilor erau însemnate cu steaua lui David la intrare. Mi-au povestit cum într-o zi au fost scoși din case cu forța și erau încolonați spre trenurile morții. Oamenii din sat se uitau pe geam la soldații înarmați și.... au amuțit. Mulți nu s-au mai întors din Transnistria sau Auschwitz. 

Tot ei mi-ai povestit că în acei ani nu au existat doar oameni care au silit milioane de familii nevinovate să intre în vagoanele de vite. Nu au existat doar angajați în lagărele de concentrare care au executat sau dat ordine de exterminare. Au existat și oameni care au salvat vieți. Au existat oameni care și-au riscat propria viață, binele propriei familii, prin salvarea altor oameni condamnați la moarte de o ideologie cruntă. Și de aceștia trebuie să ne amintim. Ei au redat speranța că omul nu este o fiară, ci că bunătatea și dragostea de oameni poate învinge! 

În biblioteca unchiului meu, am găsit cărți scoase cu aprobarea Partidului Comunist în care erau poze din lagărele de concentrare. Din păcate, era o condamnare care justifica Războiul și ideologia comunistă.... nici pic de compasiune sau vreun efort de a înțelege cum a fost posibil... Astăzi, avem mai multe surse de informare. Există cursuri, conferințe, cărți și filme documentare sau artistice disponibile la un click distanță. Martorii direcți sunt din ce în ce mai rar de întâlnit. Puțini au avut bunici care au putut vorbi direct cu ei despre una dintre cele mai mari tragedii ale lumii, inclusiv ale României anilor *30-*40. 


Consider că școala ar trebui să preia această misiune de a transmite tinerei generații informații legate de ce a însemnat Holocaustul și care sunt granițele discursului și acțiunii publice care nu trebuie încălcate niciodată! Sper ca atunci când mai ajung în sat să înregistrez câteva interviuri cu bătrânii care își mai aduc aminte despre acei ani. E păcat că timpul se scurge atât de repede și este atât de puțin când este vorba de astfel de proiecte. 

Vă îndemn să citiți cel puțin Raportul Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România disponibil online.
http://www.pogromuldelaiasi.ro/wp-content/uploads/2012/08/Raportul-Comisiei-Internationale-pentru-Studierea-Holocaustului-in-Romania.pdf 

marți, 23 octombrie 2018

Dezbatere: Personalități basarabene și transnistrene în comunismul românesc

Istoria ultimilor 100 de ani ne poate spune povești despre Marea Unire, despre drama războiului, despre greutățile și viața cotidiană din comunism, despre tranziție și cum am înțeles să tratăm ISTORIA și MEMORIA ultimului deceniu. 
Comunismul a lăsat o imensă arhivă care merită studiată și publicată. Până în acest moment, cercetătorii români au studiat și publicat sub 5% din aceste documente valoroase. 

Vom dezbate, împreună cu cercetătorul Vadim Guzun, aspecte importante din viața românilor care au fost martori și actori la Marea Unire. 

Vom afla: 
• Cum au fost tratați de statul comunist și de cel sovietic; 
• Ce portrete li se poate creiona din arhivele fostei securități și cum au trecut peste condamnări, deportări și chinurile cotidiene; 
• Care a fost implicarea statului totalitar în viața acestor persoane și care au fost instrumentele de represiune. 

Vadim Guzun este jurist, diplomat, cercetător, interesat de spațiul ex-sovietic, doctor în istorie al Academiei Române, inițiatorul seriei Afaceri Orientale.

joi, 18 octombrie 2018

Cum se formează memoriile și istoriile în timp...


Istoria la nivel MACRO a ultimilor 100 de ani ar putea arăta cam așa:
Secolul trecut ne-a oferit o paletă largă de experimente sociale. Realitățile sociale, culturale, economice și științifice au permis ca ideologiile să pună multă stăpânire pe destinele și istoriile a milioane de oameni. Viața nu mai putea fi trăită în afara ideologiilor politice. Din fericire, secolul ”roșu” a trecut. Așa cum el nu se va mai întoarce - să fie foarte clar - nici comunismul sau nazismul nu se vor întoarce. Doar ne vor ”bântui” din când în când.

Istoria ultimilor 100 de ani a schimbat fața globului de nerecunoscut. Am avut două războaie mondiale în urma cărora ne-am ales cu două modele diferite de societăți. După Primul Război Mondial, Uniunea Sovietică a îmbrățișat o nouă ideologie de stat, iar cel de-al Doilea Război Mondial a pornit cu scopul de a înroși tot globul.

Stalin și Hitler voiau să schimbe lumea. Ambii erau pregătiți de război și înțeleși să împartă Europa, apoi întreaga lume. Numai că fiecare visa să și-o păstreze pentru el însuși. Unul a atacat primul și a devenit AGRESOR, iar al doilea a atacat cu aceiași forță și a devenit ELIBERATOR. Cei doi s-au ajutat reciproc, au avut pacte secrete și au conlucrat pentru a-și înzestra armatele cu cele mai noi arme și tehnologii. Propagandele celor două regimuri funcționau după aceleași reguli. Bunele intenții trebuiau afișate pretutindeni și scrise cu litere mari și roșii. Toată lumea se pregătea de ceva. Propagandistic - toată lumea se pregătea de ”apărare”. Cu toate acestea, toți se înarmau pentru atac. De exemplu, sovieticii aveau tancuri care puteau depăși viteza de 100 km/h - evident că atunci când vrei să-ți aperi patria plină de gropi și noroaie, astfel de mașini de luptă sunt absolut inutile - ele puteau merge doar pe autostrăzile occidentale. Oare de ce erau construite? Stalin construia avioane de atac model după model, mai ceva ca telefoanele inteligente de astăzi - dar și acestea erau pentru atac - în apărare s-au dovedit, de multe ori, impracticabile.

După cum spuneam, cei doi au atacat cam cu aceeași forță. Numai că, miturile și istoriile acelei perioade ne spun că nemții nu erau pregătiți de iernile grele ale Rusiei, iar arhivele ne pot arăta că nici ideologic sau militar nu erau foarte bine chibzuiți. Stalin a înțeles că pentru a câștiga un război trebuie să îndrepți toate resursele spre industria militară. Așa că a produs mai puțin ”unt” și a deschis robinetul ”gloanțelor”. Hitler a pornit mașinăria de război și mai apoi a închis robinetul consumului de ”unt” și l-a deschis pe cel al industriei militare. Unul avea scris pe steag ceva legat de ”internaționalism”, altul de ”unicitate”. S-au plasat din start pe poziții diferite: atacatorul și eliberatorul. Realitatea a fost cruntă. Lumea a fost împărțită, dar nu așa cum visa eliberatorul. Stalin, în momentul în care Armata Roșie a învins armata nazistă, s-a comportat de parcă ar fi pierdut războiul. Și l-a pierdut! L-a pierdut deoarece nu era mulțumit cu rezultatul. El nu vroia să acapareze doar jumătate de Europă - ci un întreg glob. Faptul că această victorie a fost jucată în avantajul unora sau al altora - ține doar de puterea celui care a povestit evenimentele trăite. În aceste războaie, fiecare familie a avut pe cineva pe front, pe cineva care a murit sau care s-a întors erou. Istoria oficială s-a împletit cu cea personală și cu propriile amintiri.

Istoria la nivel MICRO ar putea arăta astfel:
Trebuie să ținem cont că memoria este un proces de negociere, nu doar de putere. Orice se poate schimba în funcție de mai mulți factori care nu țin doar de discursul oficial, de Istoria cu ”I” mare (termen folosit de Lucian Boia în lucrările sale). Memoria este un proces în continuă schimbare - construiește, demolează, reface, repară, demolează și iar construiește. De multe ori, ea reconstruiește trecutul prin prezent și proiectează așteptări noi de la viitor. Așa că ultimul secol a fost unul al demolărilor și al reconstrucției. S-au dărâmat valori și credințe, nu doar clădiri și biserici. S-au ridicat noi instituții pe ruinele vechilor altare.
În regimul comunist, ca și în cel nazist, populația a fost antrenată în Istoria cu ”I” mare. Toți erau parte la ”Marele Război pentru Apărarea Patriei”, la ”Construcția Socialismului”, la ”Construcția Omului NOU”, antrenați în ”luptă pe ogoarele țării” etc.

Astăzi, viața noastră este posibilă și în afara sferei politice și a ideologiilor. Dacă acum 60 de ani aproape fiecare cetățean era implicat într-un fel sau altul în viața ”de partid” - de la muncă patriotică și pionieri până la activități serioase de ”organizare și propagandă”, astăzi puterea politică nici nu vrea și nici nu poate să-i aducă aproape. Astăzi, este mai ”avantajos” pentru unele partide politice să ”țină la distanță” o categorie din populație.

Dacă memoria și istoria fiecărui cetățean începea și se termina cu partidul (statul), dacă fiecare își proiecta anumite așteptări de la viitor pornind de la principiile ”predate” de propagandă, atunci, astăzi vedem că acea propagandă și-a făcut efectul: mulți sunt nostalgici după acele timpuri (nu neapărat după regim), mulți se identifică cu anumite acțiuni sau construcții tocmai pentru că au participat la ridicarea acestora, mulți văd prezentul doar prin lentila acelor vremuri. Fiecare cetățean și-a construit propriile istorii plecând de la Istoria cu ”I” mare, nu doar din ce a învățat la școală, ci din cea la care a luat parte prin anumite acțiuni. Astăzi încă îți vor putea recita din tezele lui Roller sau din discursurile național-comunismului românesc.

În aceste condiții, dacă astăzi noile generații își construiesc propriile istorii (cu ”i” mic) - mă întreb - cum își proiectează viitorul? Ce așteptări au? Oare toate aceste istorii mici vor avea un numitor comun la un moment dat?

Generațiile crescute în anii 60-70-80 cât vor reuși să transmită din propriile memorii celor născute după anul 2000? Interesant este ce vor alege să păstreze noile generații?

În acest moment, asistăm în mod sigur la o ”confuzie de valori”. Tânăra generație crede că bunicii lor chiar au trăit într-o epocă de aur, din ceea ce au văzut în filmele din acea perioadă și din ce au auzit prin casă și la școală, ei cred că acel viitor care le era promis bunicilor lor a existat cu adevărat. Adevărul este că și bunicii sunt convinși că el a existat. Memoria este selectivă, iar prezentul face posibil reevaluări de situații și stimulează uitarea părților negative sau dureroase.

Adevărul este că, privind la discursul identitar afișat de o parte din generațiile care s-au format în anii 60-70-80 - ideologia și propaganda și-au făcut treaba. Istoria a fost, este și va fi manipulată pentru a servi unui discurs identitar pentru cel care poate și vrea să o manipuleze. Oare cine poate astăzi acest lucru?
Ceea ce nu trebuie să uităm este faptul că utopia roșie a fost un vis frumos care s-a întemeiat și a sfârșit prin crimă și suferință.

Foto 1. The Nazi-Soviet Non-Aggression Pact of 1939

Sursa: https://fthmb.tqn.com/7CCrXoe1zqJKv0vooeln7k5dRJQ=/768x0/filters:no_upscale()/GettyImages-613459956-58ef951b3df78cd3fc72232c.jpg










marți, 5 decembrie 2017

Dezbatere: DESPRE COMUNISM, ALTFEL




V-ați pus întrebări despre comunismul românesc și nu ați găsit răspunsuri mulțumitoare? V-ați întrebat vreodată cum de a fost posibil comunismul și, mai ales, cum de a durat așa de mult? Vreți să aflați mai multe despre represiune, despre închisorile politice și despre deportările în Bărăgan? Ați dori să găsiți răspunsul la întrebarea dacă în România comunismul a fost ALTFEL decât în celelalte țări foste comuniste? Vreți să înțelegeți nostalgia comunismului? Căutați o explicație faptului că tinerii de azi, deși nu au trăit în comunism, se regăsesc într-un trend postnostalgic? 

Dacă v-ați pus sau nu aceste întrebări dar ați dori să aflați răspunsuri pertinente și interesante, vă invităm să fiți alături de noi la dezbaterea-eveniment organizată de Centrul de Studii Memoriale și Identitare (CSMI) și Fundația Hanns Seidel, la SENECA ANTICAFE, str. Arh. Ion Mincu, nr. 1, marți, 12 decembrie 2017, ora 17.

La dezbatere vor participa, Lucian BOIA, autorul Straniei istorii a comunismului românesc și a cărții De ce este România altfel?, Cosmin BUDEANCĂ, istoric al represiunii comuniste, editor și autor al seriei de volume Experiențe carcerale, Codruț CONSTANTINESCU, autor al lucrării Viața și moartea în Gulag, Maria MATEONIU, autoare a lucrării Memoria ca refugiu. Ortodoxie și comunism, Claudia-Florentina DOBRE, co-editoare și autoare a lucrării Prezentul comunismului: memorie culturală și abordări istoriografice, Valeriu ANTONOVICI, autor al lucrării Munca patriotică. Radiografia unu ideal falsificat, Victor GAIDAMUT, deportat.
Vă așteptăm marți, 12 decembrie, ora 17, la Seneca Anticafe, cu ceai, cafea, dulciuri și o dezbatere interesantă.