luni, 20 iulie 2015

INTERVIU - literaturadeazi.ro - cu Simona PREDA despre MUNCA PATRIOTICĂ

MUNCA PATRIOTICĂ – UN IDEAL FALSIFICAT!

- dialog între Simona Preda și Valeriu Antonovici -
De la individ la mase, pe tot parcursul regimului comunist, toți am fost înregimentați în contextul acestui fenomen! Ce presupunea toată această mobilizare – munca patriotică -  și care era miza sa ne va povesti Valeriu Antonovici, Doctor în Științe Politice, cadru didactic asociat la SNSPA, realizator de documentare referitoare la istoria recentă a României, și autor al unui număr impresionant de articole despre memoria comunismului și viața cotidiană în comunism. Ultimul său volum lansat este intitulat „Munca Patriotică. Radiografia unui ideal falsificat” (București Eikon, Cluj-Napoca, Editura Școala Ardeleană, 2015). Îi mulțumesc așadar că este parte a dialogului de astăzi, în cadrul rubricii „Crochiuri istorice”.

În studiile mele am pus un accent pe crearea „omului nou” în contextul propagandei, al literaturii și al istoriei. Dumneavoastră aprofundați o altă fațetă interesantă a acestui monstruos construct și anume munca fizică și educația prin muncă și pentru muncă. Dat fiind că este un subiect inedit în câmpul istoriografiei românești, ce v-a determinat să îl alegeți și mai ales, de la ce a pornit cercetarea?
Nu sunt de acord că Omul Nou a fost un monstru! Credeți că îi putem numi așa pe părinții noștri, pe profesorii care ne-au predat atâția ani la școală, pe medicii care ne tratează sau pe șoferii de transport în comun care ne duc la muncă în fiecare zi? Ei sigur nu sunt monștri, deși sunt Oameni Noi, creați cu niște instrumente monstruoase! Munca Patriotică a fost un astfel de instrument care a creat nu doar un Om Nou, ci a deschis o rană adâncă în conștiința națională. Am avut privilegiu să încep această cercetare în urma unei discuții banale despre viața cotidiană în comunism cu doamna Profesoară Mihaela Miroiu și un foarte bun prieten, Mirel Bănică. Din vorbă-n-vorbă, am ajuns la această Muncă Patriotică. Atunci ne-am dat seama că fiecare știam lucruri diferite despre această practică. Fiecare își amintea altceva și interpreta evenimentele într-o altă cheie. Era vorba despre o nostalgie împletită cu o stare de lehamite, despre amintiri plăcute care se intersectau (în același timp și la aceeași persoană) cu cele mai urâte povești de viață, era vorba despre dragoste și ură în același timp. Era un film horror povestit ca cel mai frumos film romantic. Era vorba despre viața de zi cu zi. Astfel de practici contradictorii dau savoarea unei astfel de cercetări. În astfel de momente îți pui următoarele întrebări: Ce a însemnat această muncă?? Cum, când, de ce și cine a impus această practică? Care mai sunt consecințele ei astăzi? ... după trei ani de zile, în care mi-am făcut cercetarea foarte serios am reușit să pun și mai multe întrebări, iar fiecare cititor îmi transmite alte și alte explicații și amintiri. Cert este că datorită unor oameni frumoși, mi-am ales o temă extrem de frumoasă și ofertantă.
Care sunt sursele pe care vă construiți argumentele în cadrul volumului și de ce ați optat pentru o abordare antropologică a fenomenului?
În orice cercetare antropologică în centrul său este OMUL și povestea sa. În centrul cercetării mele stau cele peste 80 de interviuri realizate cu oameni care au trăit acele timpuri: fie că vorbim de oameni care se numeau pe atunci „factori de decizie” sau „executanți”. Poveștile acestor martori direcți au fost croșetate cu teorii ale memoriei, cu explicații de natură ideologică sau socială. Am realizat o analiză de presă pe 5 ziare centrale, din ultimii 20 de ani de comunism, am analizat cadrul legislativ și am făcut analiză de discurs și de interviuri. Apoi am mers în arhive și am căutat indicii ca un detectiv din filmele americane. Uneori nu este suficient „să numeri câte rațe sunt pe lac” - trebuie să explici de ce sunt acolo, cât au stat, de ce nu pleacă în altă parte și ce simt când plouă afară. Am demonstrat în carte că legile care guvernau ceea ce se numea Muncă Patriotică erau în strânsă legătură cu discursurile  Conducătorului, cu economia și contextul socio-politic, chiar și geopolitic. Am arătat că discursul repetat la nesfârșit în presa vremii, ca un patefon stricat care cântă aceeași strofă de sute de mii de ori, s-a impregnat bine în conștiința individuală și colectivă. Că după o vreme oamenii l-au repetat și chiar și l-au însușit! Uneori era foarte greu să-mi dau seama dacă mai cântă acel patefon sau lucrurile chiar așa s-au întâmplat?! Ceea ce demonstrează un singur lucru: experimentul a reușit cu succes!
De la „brigăzi voluntare” în scopul reconstruirii țării la munca justificată ideologic prin „nevoia naturală a omului de a munci”, pentru ca accentul să cadă apoi pe caracterul „patriotic” al muncii. Vă invit să aruncăm o privire cronologică asupra fenomenului accentuând ce a presupus caracterul „patriotic, economic, educativ și ideologic” și să detaliați și ideea referitoare la încurajarea muncii fizice -  în special cea necalificată - nu neapărat justificată economic, cât utilizată ca experiment social, dublată ideologic.
Este adevărat că în prima perioadă, imediat după război, era nevoie de o muncă voluntară/patriotică pentru a reconstrui ceea ce s-a pierdut în urma războiului. Aici putem vorbi în primul rând de o solidaritate care s-a manifestat nu doar în țările socialiste, ci și în cele capitaliste. Era normal. Era vorba de reconstrucții de drumuri, gări, spitale, școli și alte instituții cu caracter public, comunitar. Poate tocmai de aceea se chemau munci obștești sau în folosul obștii (în carte am detaliat această perioadă și legile care reglementau acest tip de muncă). Mai apoi la astfel de munci erau înrolate persoane cu „origine nesănătoasă” pentru a-și „spăla păcatele”, ca până la final să treacă fiecare român prin acest purgatoriu (o purificare prin suferințe înainte de a intra în paradis). Din analiză de text și arhive am observat că în contextul unei crize economice Ceaușescu și-a dat seama că poate folosi ideologia marxist-leninistă pentru a face economii mari la bugetul de stat. Nu mai erau alocate fonduri autorităților locale pentru construcții și renovări de clădiri, pentru plantat parcuri și păduri. Din contra, li se cereau cantități enorme de fier, sticlă și hârtie sau contribuții în bani dacă nu efectuau astfel de munci. Pentru aceasta exista un cadru legal foarte bine pus la punct, după metoda stahanovistă – „să depășim planul cincinal”! În socialism munca este un element central: prin muncă (fizică) maimuța s-a dezvoltat și s-a transformat în om; munca și formele de proprietate au făcut posibile schimbarea - Revoluțiile și evoluțiile. Dacă munca era cea care-ți schimba statutul social, veniturile și conștiința, tot prin muncă se puteau „pune oamenii la punct”. Cum credeți că se simțea un profesor universitar care mergea două luni pe an la strâns de sfeclă toamna printre noroaie, care dormea în grajduri în care ploua și mai mult era flămând și obosit decât gata să țină cursuri motivaționale. Filosofie pe burta goală se face mai greu! Iar un profesor umilit nu mai are statutul pe care trebuie să-l afișeze în fața studenților!
„Munca patriotică a reprezentat o piatră de temelie pentru consolidarea unui anumit tip de memorie, de atașare a populației pentru anumite valori, reguli, experiențe și spații geografice (fizice și simbolice).” Cum comentați această afirmație?
Aceasta este teoria centrală a cărții. Încercați să întrebați pe stradă persoane care au trăit în comunism dacă regretă acele timpuri și nu o să vă povestească doar despre viața lor, ci despre „marile realizări ale epocii de aur”: despre metrou, despre construcțiile megalomanice, despre România care era „grânarul Europei” și lider mondial, despre Canalul Dunăre-Marea Neagră, despre drumurile care s-au construit atunci și măreața industrie națională. Tocmai pentru că oamenii au fost implicați în construirea aceleiRomânii, au participat la crearea unui mit, ei se simt atașați de acel spațiu fizic și simbolic: de parcuri, de blocuri, de străzi și uzine..., chiar și manifestațiile de 1 mai sau 23 august erau regizate după modelul unui ceremonial-spectacol cu scopul de a fixa memoriile oamenilor de un eveniment, loc, persoană. Dacă zi de zi au participat la astfel de practici, ele au intrat în cotidianul fiecăruia, au creat o formă de atașare și de identificare a fiecăruia cu acele spații. Acum, în momentul în care acel mit a fost distrus, cum credeți că se simt acei oameni când li se dărâmă sub privirile lor uzinele, sunt lăsate de izbeliște parcurile și cinematografele pentru care au lucrat ani la rând?!  Aceasta este o formă de identitate creată de acest tip de muncă.
Studenți la muncile patriotice (foto de pe jurnalul.ro)
Există, însă și o altă abordare: persoanele care s-au simțit înjosite, umilite și exploatate de astfel de munci. Până la urmă era vorba despre o muncă forțată și neplătită. Și în acest caz Munca Patriotică, chiar dacă pare paradoxal, a reușit să creeze o formă de identitate: una care respingea tot ce era patriotic(comunism-naționalism). Din păcate, în ambele cazuri, 97% dintre răspunsurile la întrebarea dacă fac muncă voluntară erau structurate după următorul model: „am făcut suficient voluntariat în comunism!”. Iată și răspunsul la întrebarea de ce avem atât de puțini cetățeni (3%?) care s-ar implica în astfel de munci cu adevărat voluntare. Confuzia făcută se datorează în totalitate Muncii Patriotice (în folosul obștii, voluntare, practicii agricolă etc). Propaganda lui Ceaușescu încă mai bântuie România!  
Iar persoanele care nu au trăit astfel de experimente nu știu ce înseamnă Munca Patriotică. Am prieteni care, după ce au citit cartea, mi-au spus că părinții lor nu le-au povestit nimic despre munca patriotică. Nu le-au povestit din câteva considerente: 1. Nu au vrut să-i încarce negativ (ce părinte ar spune unui copil despre greutățile și umilințele prin care a trecut? - vezi cazul Holocaustului unde mulți supraviețuitori au povestit după 40-50 de ani ce li s-a întâmplat din teamă, rușine sau autoprotecție); 2. Au considerat ceea ce li s-a întâmplat ca ceva normal (a se citi banal/nesemnificativ), ceva ce făcea parte din viața lor și odată cu căderea regimului au îngropat poveștile (dar nu și ce au acumulat ca memorie) și 3. Poate că nici pe tineri nu-i interesează acest subiect, consideră că „sunt povești goale”!
Ați lansat de curând volumul intitulat „Munca Patriotică. Radiografia unui ideal falsificat” (București Eikon, Cluj-Napoca, Editura Școala Ardeleană, 2015) – care este miza acestei cărți, cui se adresează și ce mesaj intenționați să transmiteți cititorilor?
Cartea este scrisă într-un limbaj accesibil tuturor: nu este o carte doar pentru sociologi, istorici sau specialiști în științe politice. Cartea poate fi citită într-o notă de persoanele care au amintiri foarte plăcute legate de tot ce a însemnat Munca Patriotică, și în alta, de cele care s-au împotrivit acestui experiment social. Cartea explică care au fost mizele unei astfel de munci, cum s-au întâmplat lucrurile într-un anumit context social și de ce s-au întâmplat într-un fel sau altul. Mai mult, am redat, din poveștile martorilor direcție, ce au simțit și cum au perceput acele vremuri. Cartea nu este o judecată a acelor vremuri, este o radiografie a vieții cotidiene în comunism. Este un punct de plecare pentru a explica unde ne aflăm ca națiune și de ce ne aflăm în acest punct. Analiza ultimilor 20 de ani de comunism explică pe înțelesul fiecăruia și primii 20 de ani după decembrie 1989.  Am demonstrat că o serie de „nimicuri” (evenimente nesemnificative) care făceau parte din viața cotidiană au putut schimba conștiința a 20 de milioane de români. Picătura chinezească (ceaușistă) a funcționat perfect la români: a creat Omul Nou. Explicația o găsiți în carte. Este ascunsă bine și repetată de câteva ori de poveștile martorilor, documentele de arhivă, discursurile oficialilor, articolele din presă și, de ce nu, de fiecare cititor în parte, în felul său.

- See more at: http://www.literaturadeazi.ro/content/munca-patriotic%C4%83-%E2%80%93-un-ideal-falsificat#sthash.PShKEqYD.mT3xtakS.dpuf
A apărut o eroare în acest obiect gadget