sâmbătă, 5 iulie 2008

Piata Universitatii - Loc memorial

Despre existența Pieței Universităţii am aflat pentru prima dată acum şase ani când am ajuns pentru prima dată în Bucureşti… despre existenţa „fenomenului Piaţa Universităţii” – am aflat mult mai târziu. Am descoperit frânturi, de la profesori, cărţi, colegi – care vorbeau de mineriade, iar eu deduceam că este vorba de un război civil şi despre niște oameni străini, răi, mici, murdari şi urâţi care veneau de undeva dintr-o zonă îndepărtată spre Bucureşti cu bâte şi topoare, ca în Evul Mediu, „care au făcut ca România să se întoarcă cu câțiva ani în trecut şi să nu să se integreze în UE” (amintiri de la cursurile din anul doi de facultate), ca mai apoi să văd câteva imagini şi să-mi dau seama despre ce scriau cărţile şi despre ce vorbeau profesorii la cursuri… însă nu era ceea la ce m-am aşteptat. Poate că voiam ca în cărţi să găsesc o istorie clară şi concisă – ca în matematică unde 2+2=4… nu a fost aşa, fiecare carte, articol sau profesor dădea un alt rezultat – 9, 11 sau chiar 0.

Apoi, în cadrul unor cercetări sociologice, am realizat mai multe interviuri, o variabilă constantă era raportarea subiecţilor la trecut. De cele mai multe ori acel trecut era pus în corelaţie cu prezentul şi viitorul (de altfel, de cele mai multe ori şi grilele de interviu erau construite temporal – trecut, prezent şi viitor), dar nu din acest motiv subiecţii reveneau la subiectul legat de trecutul comunist. Aceasta era viaţa lor, iar evenimentele din ’89, au dat cronometrul de la zero, au făcut un restart, un nou Km 0.



Să cercetezi acest fenomen trecut-prezent, este foarte greu şi uneori irealizabil din mai multe motive. În primul rând fiecare dintre subiecţi are o poveste personală, individuală şi nu are în comun cu ceilalţi decât unele elemente majore – cum ar fi evenimentele despre care am vorbit deja. Fiecare ţine minte altceva, fiecare subiect vorbeşte despre acel punct comun diferit. Fiecare subiect are o poveste mai lungă sau mai scurtă în funcţie de alte variabile necontrolabile şi în funcţie de timp şi spaţiu îţi va spune aceeaşi poveste cu un alt final - memoria este mereu un fenomen actual, o legătură vie a prezentului etern; istoria, o reprezentare a trecutului (Nora, 1984; p. XIX).

A cerceta memoria sau uitarea, nostalgia sau miturile perioadei trecute sau prezente, ai nevoie de mult mai mult decât o cercetare antropologică. Însă pentru a găsi km 0 al acestor fenomene precum memoria, uitarea, trecutul, prezentul ai nevoie de o serie de mărturii, de mai multe realităţi subiective, iar dacă aceste realităţi subiective se suprapun într-un moment dat – poţi găsi o realitate obiectivă – dar din păcate sau din fericire această realitate obiectivă nu este decât o fotografie la momentul x, realizată cu aparatul y, în locul z. Locul este cel care ne interesează – şi anume cum s-au raportat subiecţii la el, ce mai ţin minte despre el şi fenomenele care s-au întâmplat acolo. Acel loc are o semnificaţie continuă – atât timp cât subiecţii îi atribuie acea semnificaţie. Piaţa Universităţii, aşa cum am arătat în această lucrare, are mai multe semnificaţii, una însă apare comună în toate interviurile – km 0...




Am publicat în revista Sfera Politicii o primă analiză în urma cercetării de teren despre Piaţa Universităţii. vezi: http://www.sferapoliticii.ro/sfera/art10-antonovici.html sau textul preluat mai jos


VALERIU ANTONOVICI

The research started from the question – how can University Square influence the past – present and, therefore, future? And what is left, at this moment, from that square symbolism?

Keywords: Square, memorial place, history and memory



Introducere

Piaţa Universităţii1 din Bucureşti apare în discursul public drept „KM 0 al democraţiei”. În această piaţă cetăţenii au dat jos regimul dictatorial comunist. Aici s-a sfârşit o istorie de teroare şi groază pentru majoritatea cetăţenilor României Socialiste. Tot din acest loc, atât valorile democraţiei, cât şi cele naţionale, au fost apărate ori de câte ori s-au aflat în pericol. După Revoluţia din decembrie 1989, minerii din Valea Jiului au venit în Bucureşti, înarmaţi cu bâte şi lopeţi pentru a alunga protestatarii care doreau un nou drum spre democraţie. După ce aceştia au fost bătuţi, ţara, care îşi luase avânt spre democraţie, a început iarăşi să decadă. Numărul victimelor nu este cunoscut până în acest moment cu exactitate. La aproape 20 de ani de la aceste evenimente, tot aici, s-a sărbătorit integrarea României în Uniunea Europeană (U.E). PU strânge microbişti, protestatari de orice natură sau studenţi după examene. Piaţa este un loc cu simboluri pozitive, dar şi negative, şi din acest motiv politicienii evită, de cele mai multe ori, să ţină discursuri în acest loc. În acelaşi timp, autorităţile locale nu fac nimic pentru a muzeifica într-un fel PU, ba chiar, au încercat să şteargă toate urmele trecutului, prin vopsirea pereţilor Facultăţii de Arhitectură.

Cercetarea de faţă a pornit de la întrebarea – cum poate PU să influenţeze şi să redefinească ori de câte ori este cazul, trecutul – prezentul şi chiar viitorul (simbolistic, dar şi discursiv)? Dar mi-am mai pus şi următoarea întrebare – ce a mai rămas din acea simbolistică a pieţei?

Pentru a încerca să dau un răspuns la aceste întrebări am iniţiat o cercetare de tip calitativ în urma căreia am realizat un film2 şi mai multe dezbateri. Perioada cercetării a fost 1 iulie 2008 – 1 martie 2009. Studiul a fost structurat în două părţi majore:
1. Am realizat un film, denumit „Locuri memoriale din România. Piaţa Universităţii”3 (52 min.) care conţine interviuri cu subiecţi aflaţi în PU, cât şi analize şi comentarii ale unor specialişti în diferite domenii (ştiinţe politice, sociologie, filosofie, etc.), dar şi oameni care au participat direct la evenimentele din PU.
2. După realizare, filmul a fost proiectat în cadrul mai multor dezbateri publice la care au participat peste 500 de subiecţi. Dezbaterile au fost înregistrate, iar apoi datele au fost analizate şi incluse în studiul de faţă. Prin urmare, filmul a devenit şi un instrument de cercetare.


Prin filmul realizat în cadrul acestei cercetări am încercat să fac o fotografie a prezentului, a „realităţii” acestui spaţiu. De cele mai multe ori, populaţia vede la televizor cum politicienii se ceartă pe Piaţă, sau aud de o mulţime de mitinguri şi proteste care au loc aici, ba chiar şi la ştirile din sport văd cum sute de suporteri stelişti se bucură în această piaţă... însă toate acestea nu sunt o pură întâmplare sau coincidenţă, ci PU are anumite valori, oamenii ştiind că atunci când au o bucurie sau o tristeţe şi-o pot exprima public în acest loc. Din toate aceste imagini pe care le are acest loc, câteva sunt ele însele „locuri memoriale” – imaginea revoluţiei şi imaginea în care vin minerii şi bat intelectualii. În film am evitat să pun aceste imagini, deoarece ele au fost mereu prezente în poveştile celor care au fost intervievaţi sau ale subiecţilor care au văzut documentarul şi au participat la dezbateri4.


Limita dintre istorie şi memorie

Memoria este ceva diferit de istorie, memoria este mereu un fenomen actual, o legătură vie a prezentului etern; istoria, o reprezentare a trecutului5. Putem vorbi de mai multe memorii, şi nu despre memorie, aşa cum vorbea Boas de antropologie ca o ştiinţă a culturilor şi nu a culturii. Subiecţii care au depus mărturie în film trăiau acele poveşti, vorbeau şi de cele mai multe ori raportau acele evenimente la prezent. Nu au fost întrebaţi şi nici nu au spus – cine a fost de vină pentru ceea ce s-a întâmplat sau de ce s-a întâmplat, ci au povestit ce înseamnă Piaţa Universităţii pentru ei. Pot doar presupune că unii dintre cei care mi-au vorbit despre Piaţă nu au fost acolo direct, însă indirect la acele evenimente au participat toţi, chiar dacă este vorba de faptul că au urmărit la televizor, în mass-media sau au auzit poveşti străine – dar pentru mulţi a fi acolo însemna a fi aici. De altfel, aşa s-a şi construit prezentul post-comunist, prin negarea comunismului. Construirea unor noi valori, partide politice, a unei noi societăţi a fost posibilă doar prin distanţarea de trecut şi de tot ceea ce a fost rău, astfel noii lideri politici legitimându-şi puterea. Clivajul dintre societatea comunistă „Noi/Ei” – regimul împotriva societăţii – s-a transformat într-un alt tip de clivaj „noi/ei” – noi partidele nou înfiinţate şi ei – vechiul partid/regim, rău-făcător, urât şi acum deja fără putere, legitimare simbolică sau politică. Fiind la acel moment în PU te situai deoparte sau de alta a baricadei, luai o atitudine publică.

Marc Augé spune că memoria şi uitarea se găsesc în acelaşi raport ca şi viaţa şi moartea. PU din Bucureşti este locul memorial unde această afirmaţie se verifică perfect: moartea, sacrificiul suprem şi urmele succesive ale cultului morţilor intră în fuziune cu uitarea şi dorinţa de distanţare faţă de trecut6. În acelaşi timp, memoria şi istoria sunt două cuvinte departe de a fi sinonime. Memoria este un fenomen actual, o legătură vie a prezentului etern; istoria, o reprezentare a trecutului7. Evenimentele din PU fac din acest spaţiu un Loc al memoriei. PU ca teritoriu al manifestaţiei apare ca „spaţiul cel mai curat şi înălţător din această ţară”8. PU este poziţionată fizic şi geografic la intersecţia celor mai importante bulevarde ale oraşului, ea este şi un spaţiu simbolic care reprezintă nu doar centrul oraşului, ci şi imaginea României şi un reper memorial şi simbolic pentru toată ţara.

Memoria apare ca fiind “o formă de raportare la trecut a cărei cauză finală nu este cunoaşterea realităţii şi inteligibilitatea trecutului, ci adevărul prezentului, construirea sau consolidarea unei identităţi împărtăşite”9. Memoria este un mod de manifestare a prezentului, dar ea poate fi şi răbufnirea trecutului pe scena prezentului susţinut de acţiuni de rememorare sau de grupuri purtătoare de memorie10. Astfel, acum putem asista, în PU la discursuri şi acţiuni a diferite grupuri politice, sociale sau culturale.

După căderea comunismului a urmat o nouă criză în relaţia dintre conştiinţa colectivă şi memoria istorică. În momente de acest fel apar interogaţii în legătură cu rolul istoriei. Un punct de vedere este acela sintetizat în dictonul „Cine nu îşi cunoaşte trecutul este condamnat să-l repete!”. Există însă şi un punct de vedere opus, aparţinându-i lui Claus Offe: „Cine îşi aminteşte de istorie este condamnat să o repete!”. Implicaţia strategică a acestei formule este aceea că uneori uitarea este preferabilă. Concluzia cu relevanţă teoretică este că, după fiecare „sfârşit de epocă” societăţile trebuie să facă faţă unei reinterpretări sau chiar reinventări a trecutului. „Există o legătură directă între „locurile memoriei” şi identitatea colectivă (naţională). Istoricii au un rol important în construirea unei noi memorii colective”.

1. Spaţiul fizic al PU
Fizic, Piaţa Universităţii, este poziţionată în centrul Bucureştiului. Piaţa este o intersecţie a principalelor bulevarde. În secolul al XV-lea îl locul în care în prezent se află Piaţa Universităţii se găsea o importantă intersecţie a oraşului, punct de întâlnire între trei mari mahalale: Colţea, Enei şi Salindar. La sfârşitul secolului al XVII-lea (1694), sub domnia lui Constantin Brâncoveanu (1654-1714), s-a înfiinţat prima şcoală superioară a Provinciei Valahia, Academia Domnească Sf. Sava. A fost construită în locul în care acum se află Universitatea Bucureşti. Anul 1857 marchează începutul construcţiei clădirii principale a Universităţii Bucureşti. La începutul secolului, în Piaţă au fost ridicate şi statuile unor personalităţi naţionale remarcabile: domnitori, oameni ai culturii, poeţi, critici literali.

2. Spaţiul simbolic
Piaţa Universităţii este sinonimă, în conştiinţa locuitorilor Bucureştiului şi, prin extensie, ai României, cu centrul fizic (kilometrul zero) şi cu cel spiritual al capitalei şi, implicit, al ţării.

În ordinea spaţială, manifestaţiile din Piaţa Universităţii au adus un element nou, ce le deosebea total de celelalte mitinguri şi demonstraţii care blocau temporar circulaţia. Din contră, acestea au creat o ruptură spaţială radicală, deoarece manifestanţii au ocupat intersecţia-cheie a oraşului, întrerupând total circulaţia şi delimitând o zonă de acţiune proprie. Această zonă s-a definit, de la început, ca un teritoriu (simbolic) în afara normalităţii cotidiene.

Mihai Coman, a realizat o analiză de presă11 în care evidenţiază principalele etichete atribuite atât Pieţei Universităţii, cât şi protestatarilor; acesta scrie că manifestanţii au încercat să acceadă la „centrul” simbolic simţind nevoia să-i redea nemişcarea iniţială. Începutul a fost timid: delimitarea spaţială şi blocarea circulaţiei s-a făcut numai pentru o noapte: „Demonstranţii au marcat spaţiul sacru în care au căzut victimele din 21 decembrie cu un cordon tricolor (rămânând în interior) şi au blocat trecerile cu o baricadă fragilă, formată din panourile de tablă care erau aşezate în latura dinspre Colţea”12. Ulterior, pe măsură ce manifestaţia creştea în intensitate, spaţiul a fost în întregime cucerit şi marcat. Baricade masive subliniau distanţa fizică dintre „în afară” şi „înăuntru”, iar o pancartă uriaşă anunţa distanţa spirituală: teritoriul în care manifestanţii acţionau a fost botezat „zonă liberă de comunism”. Piaţa Universităţii devine un loc sacru, un centru al întemeierii; această manipulare simbolică s-a produs prin aducerea în teritoriul ei a punctului „zero”, adică a locului de unde începe întreaga spaţialitate a României. „În piaţă au apărut şi două însemne noi. Este vorba de o bornă kilometrică ce simbolizează punctul kilometrului zero al zonei libere de neocomunism şi o placă pe care stă scris: Piaţa golanilor”13. Manifestanţii şi-au creat un Teritoriu propriu, căruia i-au conferit valenţe simbolice, consacratoare (zonă liberă pură, centru/punct de început).

Kilometrul 0 – zonă liberă a comunismului – marcarea unicităţii şi a centralităţii Pieţei pe harta simbolică a oraşului
Primul astfel de monument a fost distrus imediat după venirea minerilor în luna iunie 1990. Monumentul care este înălţat astăzi în Piaţă este unul recent, după 1998. Pe bornă este scris cu caractere mari şi negre: „ROMÂNIA, KM 0, BUCUREŞTI, PIAŢA UNIVERSITĂŢII, LIBERTATE, DEMOCRAŢIE, ZONĂ LIBERĂ DE NEOCOMUNISM”. Aceste cuvinte sunt, oarecum, cuvintele cheie de descriere a evenimentelor din 1989. Pe soclu este pictat drapelul naţional al României, cu decupajul stemei, un simbol vizual foarte puternic pentru memoria colectivă.

„Acela e locul protestului14. A fost creat şi este puternic asociat cu ideea de protest. Desigur că Timişoara are locurile ei, dar ceea ce s-a întâmplat în Bucureşti a fost să se prelungească toată chestiunea asta din cauza semnificaţiei naţionale. Dar eu cred că, pentru oameni, este locul libertăţii, de altfel aşa se şi spunea, „km 0 al libertăţii“. Ideea aceasta a intrat foarte bine în minţile oamenilor şi a fost transmisă ca o moştenire, chiar şi celor care nu au fost acolo sau care au denigrat-o la momentul respectiv. Acolo este locul unde poţi să-ţi spui păsul în mod liber. Mai mult, acolo e locul unde e relativ predictibil că cineva te observă”15.

Din perspectiva discursului desacralizant, acelaşi teritoriu este descris ca „maidan” ori „talcioc”, ca „un fel de cetate Mecca” în care spaţiul este distrus fizic şi spiritual prin manifestări profane: „Ascultătorii aşezaţi continuă să mănânce seminţe de dovleac şi să şadă pe şosea ca la un picnic. De fapt, au şi flori în jur, chiar dacă le-au călcat în picioare când, în mijlocul rondului, şi-au instalat pancarta...”16.

După ce armata şi „teroriştii” au tras în manifestaţi, mulţimi de oameni au venit în piaţă şi au adus cu ei: lumânări, monede şi articole de ziare în care erau descrise evenimentele ce se petrecuseră în ziua crâncenă peste numeroase urme de sânge, coagulate, rămase după teribila noapte din 21 decembrie 1989 – simbol al sacrificiului tinerilor. Nu se cunoaşte exact numărul victimelor, unele surse vorbesc de peste 1000 de morţi şi de câteva mii de răniţi.

3. 1990 – proteste în Piaţa Universităţii
Anul 1990 marchează începutul dezvoltării democraţiei. Perioada este privită ca o copilărie a democraţiei17. Potenţialul revoluţionar al bucureştenilor este extrem de ridicat, gustul regăsirii şi al libertăţii de a protesta se face reacţionând la împingerile autorităţilor noii puteri în Piaţă şi, de asemenea, ale preşedintelui Ion Iliescu. Piaţa Universităţii a găzduit multe mari manifestări succesive între ianuarie-iunie 1990. De cele mai multe ori, circulaţia era blocată în această zonă de noile manifestaţii ale studenţilor şi vechilor revoluţionari din 22 decembrie. Aici a luat naştere „oraşul libertăţii” format din mai multe corturi amplasate în faţa Teatrului Naţional.

În fiecare zi aveau loc întâlniri, aici erau auzite discursuri ale noilor voci ale societăţii civile.

„Ştiu foarte bine balconul Universităţii, respectiv al Facultăţii de Geologie, în care se exprimau public cei care încet-încet au început să devină mai mult sau mai puţin persoane publice. Deci e locul în care a apărut şi prima ofertă substanţială de persoane publice în România. Si ultima poză18 este un colţ din Facultatea de Arhitectură, în care analogia dintre represiunea din Piaţa Tien An Men şi represiunea din Piaţă Universităţii, care n-a fost singura, pentru că, din păcate, acela a fost locul represiunilor sistematice începând cu 21 decembrie. Deci semnificaţia acestui Tien An Men era foarte puternică pentru noi, mai ales că la Tien An Men a fost o represiune împotriva studenţilor, iar Piaţa Universităţii accentua asupra represiunii împotriva tinerilor, împotriva celor care participau la revoluţie şi împotriva spiritului studenţesc. Să nu uităm că noi am ratat ‚68 european. Într-un fel, noi am combinat şi o revoluţie anticomunistă cu un spirit al anilor ‚68, al revoltelor marginalilor, al tinerilor”19.

Mineriadele20: între datele 13-15 iunie 1990 minerii au venit la Bucureşti şi au distrus „Oraşul Libertăţii”, au bătut cu cruzime protestatarii, au distrus corturile în care stăteau aceştia şi au plantat flori în acele locuri. Preşedintele ţării de atunci, Ion Iliescu, le-a mulţumit la plecare pentru „spiritul civic de care au dat dovadă”. Numărul victimelor se ridică la peste 700.

Toate aceste elemente enumerate mai sus, fac din acest loc – un loc al memoriei. Imaginile revoluţiei, protestelor, revendicărilor sunt prezente şi încastrate foarte puternic în memoria oamenilor, atât în plan public (discursiv), cât şi în plan privat (al poveştilor de viaţă).


Concluzii

Cercetarea acestui fenomen trecut-prezent, este foarte dificilă şi uneori irealizabilă din mai multe motive. În primul rând fiecare dintre subiecţi are o poveste personală, individuală şi nu are în comun cu ceilalţi decât unele elemente majore – cum ar fi evenimentele despre care am vorbit deja. Fiecare ţine minte altceva, fiecare subiect vorbeşte despre acel punct comun diferit. Fiecare subiect are o poveste mai lungă sau mai scurtă în funcţie de alte variabile necontrolabile şi în funcţie de timp şi spaţiu îţi va spune aceeaşi poveste cu un alt final – memoria este mereu un fenomen actual, o legătură vie a prezentului etern; istoria, o reprezentare a trecutului21.

A cerceta memoria sau uitarea, nostalgia sau miturile perioadei trecute sau prezente, ai nevoie de mult mai mult decât o cercetare calitativă de tipul celei de faţă. Însă pentru a găsi km 0 al fenomenelor precum memoria, uitarea, trecutul, prezentul ai nevoie de o serie de mărturii, de mai multe realităţi subiective, iar dacă aceste realităţi subiective se suprapun într-un moment dat – poţi găsi o realitate obiectivă – dar din păcate sau din fericire această realitate obiectivă nu este decât o fotografie la momentul x, realizată cu aparatul y, în locul z. Locul este cel care ne interesează – şi anume cum s-au raportat subiecţii la el, ce mai ţin minte despre el şi fenomenele care s-au întâmplat acolo. Acel loc are o semnificaţie continuă atât timp cât subiecţii îi atribuie acea semnificaţie. Piaţa Universităţii, aşa cum am arătat în această lucrare, are mai multe semnificaţii, una însă apare comună în toate interviurile – km 0...




NOTE
1 „Piaţa Universităţii” va fi prescurtă – PU
2 Valeriu Antonovici, Mirel Bănică, „Locuri memoriale din România. Piaţa Universităţii”, (2008), http://filmandmemorii.blogspot.com/2008/03/postez-o-prezentare-celui-mai-recent.html (fragment din film), accesat 04.10.2009
3 Cercetarea de teren a fost realizată în colaborare cu Dr. Mirel Bănică, iar cercetarea anterioară şi analiza de faţă este o muncă individuală.
4 De altfel dezbaterile s-au încins şi pe internet după ce Vladimir Tismăneanu a publicat un articol despre acest film în Evenimentul Zilei din 4 februarie 2009, „SENATUL EVZ: Anul revoluţionar 1989 (II)”, vezi articolul în format electronic – http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/838406/SENATUL-EVZ-Anul--revolutionar-1989-II/, accesat 04.10.2009.
5 Pierre Nora, Les Lieux de Mémoire, Volume 1: La République (Paris: Gallimard, 1984), XIX.
6 Mirel Bănică, „Locuri memoriale din România. Piaţa Universităţii”, (2008), http://filmandmemorii.blogspot.com/search?updated-max=2009-02-27T11%3A06%3A00%2B02%3A00&max-results=4, accesat 04.10.2009.
7 Nora, Les Lieux, XIX.
8 Mihai Coman, Mass media mit si ritual, (Iaşi: Polirom, 2003), 136.
9 Marie-Claire Lavabre, “Usages du passé, usages de la mémoire”, Revue Française de Science Politique 3 (1994): 480-487.
10 Jean-Charles Szurek, „Pentru o memorie democraticã a trecuturilor traumatizante”, Istoria recentã în Europa: obiecte de studiu, surse, metode, (2000): 52-53, http://www.nec.ro/fundatia/nec/publications/istoria.pdf, accesat 04.10.2009.
11 Coman, Mass media, 134 -138.
12 Coman, Mass media, 135.
13 Coman, Mass media, 135.
14 Am arătat subiecţilor o serie de poze din PU şi i-am rugat să descrie acel loc; la ce se gândesc când văd acele poze; ce cuvinte le vin în minte în acel moment.
15 Mihaela Miroiu, „Locuri memoriale din România. Piaţa Universităţii” (2008), fragment interviu film
16 Coman, Mass media, 134.
17 Analiză dezbateri film.
18 Vezi nota 14.
19 Miroiu, „Locuri memoriale din România.”, fragment interviu film.
20 Imagini de la Mineriada din 1990, http://www.youtube.com/watch?v=Cbe3VSlAOTI, accesat 04.10.2009.
21 Nora, Les Lieux, XIX.

Bibliografie

Cărţi:

-  Coman, Mihai, (2003), Mass media mit si ritual, Iasi, Polirom;

-  Crane, S. A., (2000), Museums and memory. Stanford, Calif., Stanford University Press;

-  Habermas, Jürgen, (1978), L’espace public, Paris,Editions Payot;

-  Nicolau, Irina, (1997), Piaţa Universităţii, Bucureşti,Editura Nemira;

-  Nora, Pierre, (1984), Les Lieux de Mémoire, Volume 1: La République, Paris, Gallimard;

-  Rappaport, J., (1990), The politics of memory: native historical interpretation in the Colombian Andes, Cambridge, Cambridge University Press;

-  Ricœur, Paul, (2000), La mémoire, l’histoire, l’oubli, Paris, Seuil.

Capitole din cărţi:

-  Collier, John, (1967), Visual Anthropology: Photography as a Research Method, New York: Holt, Reinhart and Winston [chapter1];

Articole de specialitate:

-  Appadurai, A., (1981), “The Past as a Scarce Resource.” Man 16(2);

-  Armstrong, K., (2000), “Ambiguity and Remembrance: Individual and Collective Memory in Finland”, merican Ethnologist 27(3);

-  Banks, Marcus, (1995), Visual research methods, Social Research Update 11

-  Jedlowski, P.,  (2001), Memory and Sociology. Time & Society 10(1);

-  Kansteiner, W., (2002), Finding Meaning in Memory: A methodological critique of collective memory studies,  History and Theory;

-  Lavabre, Marie-Claire, (1994), “Usages du passé, usages de la mémoire”, Revue Française de Science Politique, n° 3/1994;

-  Szurek, Jean-Charles, (2000), „Pentru o memorie democraticã a trecuturilor traumatizante”, Istoria recentã în Europa: obiecte de studiu, surse, metode, http://www.nec.ro/fundatia/nec/publications/istoria.pdf, accesat 04.10.2009

Site-uri internet:

- Valeriu Antonovici, Mirel Bănică, „Locuri memoriale din România. Piaţa Universităţii”, (2008), http://filmandmemorii.blogspot.com/2008/03/postez-o-prezentare-celui-mai-recent.html (fragment din film), accesat 04.10.2009

-  Mirel Bănică, „Locuri memoriale din România. Piaţa Universităţii” (2008), http://filmandmemorii.blogspot.com/search?updated-max=2009-02 27T11%3A06%3A00%2B02%3A00&max-results=4 , accesat 04.10.2009

- Imagini de la Mineriada din 1990,  http://www.youtube.com/watch?v=Cbe3VSlAOTI, accesat 04.10.2009

-  Vladimir Tismăneanu, „SENATUL EVZ: Anul revoluţionar 1989 (II)”, 4 februarie 2009, http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/838406/SENATUL-EVZ-Anul--revolutionar-1989-II/ , accesat 04.10.2009


Sfera Politicii " Crize instituţionale; puterea executivă", nr. 139, septembrie 2009

VALERIU ANTONOVICI - Drd. în cadrul Şcolii Doctorale în Ştiinţe Politice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. Beneficiar al proiectului „Burse doctorale în sprijinul cercetării: Competiti-vitate, calitate, cooperare în Spaţiul European al Învăţământului Superior”, proiect cofinanţat de Uni-unea Europeană prin Fondul Social European, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurse-lor Umane 2007-2013.


SENATUL EVZ: Anul revoluţionar 1989 (II)

Vladimir Tismăneanu



Publicat, Miercuri, 04 Februarie 2009 în Evenimentul Zilei



Vladimir Tismăneanu: "A reflecta asupra a ceea ce sa petrecut în urmă cu două decenii nu este câtuşi de puţin un exerciţiu scolastic." Efectele acelor momente tumultuoase, practicile simbolice şi instituţionale născute atunci (forumuri, ipostazele carnavaleşti ale revoluţiilor din Polonia ori Germania de Est discutate de Padraic Kenney într-o carte tradusă la Ed. Curtea Veche), agonia socialismului dinastic în România şi zvârcolirile ultimilor lideri stalinişti din ceea ce era încă Blocul Sovietic - toate acestea vorbesc despre o dramă istorică de proporţii uriaşe. Anul 1989 a reprezentat o mutaţie axiologică, finalul religiei politice inspirată de preceptele bolşevismului, resurecţia idealurilor liberale (drepturile inalienabile ale omului, libertate, societate civilă, economie de piaţă, demolarea structurilor despotic-etatiste, reclădirea firului întrerupt al tradiţiei naţionale etc.). Am meditat la aceste lucruri văzând zilele trecute un film despre „Locuri memoriale din România: Piaţa Universităţii“, datorat lui Mirel Bănică şi lui Valeriu Antonovici (o creaţie total independentă, filmată şi finanţată de autori). Nu este o producţie spectaculoasă, nu se caută efecte superficiale, dar avem de-a face în schimb cu un efort sobru şi neliniştitor de a avertiza asupra riscurilor amneziei, ale obliterării memoriei. Există în inima Bucureştiului un loc despre care putem spune, împreună cu Mihai Neamţu, că are dimensiunea sacralităţii.....
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/838406/SENATUL-EVZ-Anul--revolutionar-1989-II/


http://cerculmihaipop.wordpress.com/2009/04/30/locuri-memoriale-din-romania-piata-universitatii/


Filmul lui Valeriu Antonovici şi Mirel Bănică trebuie salutat, este o îmbinare de istorie orală (mărturiile oamenilor şi tema aleasă) şi antropologie culturală (interviurile, privirea realizatorilor, diversitatea intervievaţilor, realizarea tehnică a filmului). Le mulţumim lui Valeriu şi lui Mirel Bănică pentru oportunitatea de a fi văzut filmul şi pentru că l-au realizat. Îl recomandăm pentru viitoare cercetări pe tema respectivă dar şi pentru studenţi sau cercetători în antropologie vizuală. (continuare) .Raluca Moise

A apărut o eroare în acest obiect gadget