luni, 19 octombrie 2009

De ce?..........

De ce noi nu putem amenaja nişte locuri memoriale similare celor din Berlin? De ce la noi se realizează atât de greu astfel de proiecte de istorie şi memorie? Oare vrem să uităm ce am făcut, cât de greu ne-a fost, sau câte persoane au murit din cauza tăcerii?

Oare nu putem face, de exemplu în gara din Iaşi, sau pe traseul „trenului morţii” – nişte telefoane(vezi câteva poze mai jos) doar cu difuzor, să nu poţi tu vorbi cu cel care îţi povesteşte, să asculţi strigătul lui – să asculţi ce are pe inimă, povestea şi durerea din acea perioadă, evident nu putem face nimic pentru acea persoană, decât să-l înţelegem şi să…. să nu uităm. Preţul unor astfel de cabine este infim în comparaţie cu efectul pe care îl pot avea… 

 

În Piaţa Universităţii putem îmbrăca acei stâlpi, din pasaj, cu fotografii din perioada comunistă, din anul revoluţiei, mineriadelor, de ce nu şi imagini de la ultimul revelion – totul face parte din acest loc memorial. Pe monitoare se pot da imagini din acele perioade. Avem Arhivele Naţionale, Arhivele TVR, atâtea Muzee care ne-ar pune la dispoziţie aceste materiale gratis – NU AVEM O VOINŢĂ POLITICĂ. Oare cât timp va mai trebui să treacă?

Mergeam acum o lună în Piaţa Universităţii în urma unor băieţi de liceu, care se întrebau ce Piaţă este aceea din faţa lor şi dacă acolo l-au împuşcat pe Ceauşescu? – Aceștia încă mai ştiau de Ceauşescu, s-ar putea ca următorii să nu mai ştie cine a fost acesta? – vor răspunde simplu – „Profesorul de sport”, sau „vecinul de la 3”…

 

Am putea sa punem cel puţin un punct de informaţii – de genul celor existente în aeroport – dar unde cetăţeanul trecător prin Piaţă să poată zăbovi cinci minute, să citească, să vadă nişte poze, să asculte câteva interviuri sau să privească un filmuleţ…. Nu vrem încă acest lucru! – vrem să uită! – e mai simplu aşa.

 

Nu mai amintesc de Târgovişte – am mai scris pe aceasta temă….

Mi-a plăcut extrem de mult The Memorial to the Murdered Jews of Europe din Berlin, vezi mai jos câteva imagini şi pagina lor de internet. Bravo lor!  http://www.holocaust-mahnmal.de/en

 































http://filmandmemorii.blogspot.com/2007/11/memoria-pieei-universitii.html 

3 comentarii:

Angela Grămadă spunea...

Salutare,

Acum numai sa incerci sa te lasi de memorii...., dar las' ... ca promit eu ca te bat la cap..., doar ma cunosti!

Mi-a placut stilul in care ai scris: simplu, aerisit, fara pretentii de mare manuitor al metaforei...

Spor, Valeriu! Am vazut ca poti!

Daniel spunea...

Este nevoie sa treaca exact atata timp in care toate materialele din arhive vor putrezi.. Abia atunci acestea vor fi cautate...
Cu consideratie.

sorin andreica spunea...

buna ziua
eu sunt din viseu de sus,cred ca sunteti din cavnic
imi place situl dvs si mi-ar placea sa facem schimb de linkuri