vineri, 7 octombrie 2011

Despre Școala de vară IRIR2


A fost comunismul o formă de modernizare a societății? Aceasta a fost tema celei de-a doua ediții a Școlii de Vară organizată de IRIR. O temă pe cât de provocatoare și simplă, pe atât de lipsită de interes din partea cercetătorilor și foarte complexă în abordări și înțelegeri. A fost bine aleasă. Așa cum era de așteptat, a dezbinat participanții în trei grupe mari: 1. Cei care spuneau că nu putem vorbi de o modernizare a societății în perioada comunistă; 2. Cei care afirmau că a fost o modernizare benefică a societății și cel din urmă grup 3. care a căzut de acord asupra faptului că modernizarea s-a produs – însă aceasta a avut un preț foarte mare: comunismul a accelerat un proces care în țările capitaliste s-a întins pe sute de ani – liderii comuniști au vrut să industrializeze (căci, în mare parte, pe industria grea s-a pus un mare accent în ceea ce ei numeau modernizare) țara în câțiva ani cu prețul a multor vieți omenești.

De fapt, chiar Lenin recunoștea, în primii ani după revoluția bolșevică, că „nu se poate face omletă fără a sparge ouăle”. Pornind de la aceste trei mari abordări, discuțiile s-au axat pe câteva subteme majore: Drepturile Omului; Istorie vs. Memorie; Instituții și Personalități în Comunism; Discurs Public, Viață Cotidiană și Supraviețuire în Comunism, Fapte/Date Istorice și Percepții Subiective ale celor care au trăit în acea perioadă etc. Am avut noroc de faptul că printre participanți nu s-au aflat doar absolvenți de Istorie sau Științe Sociale, ci și absolvenți de Geografie sau Marketing, la fel cum și invitații au fost personalități din mai multe domenii precum cercetători în domeniul istoriei, profesori universitari, publiciști etc. Nici participanții, dar nici invitații nu s-au sfiit să intre în polemici și dezbateri teoretice unii cu alții. Astfel, plecând de la școala de vară, fiecare dintre ei, încă se mai gândește la tema de mai sus – „A fost comunismul o formă de modernizare a societăţii?”

De altfel, la această școală de vară am avut parte de o experiență foarte plăcută – după ce am vorbit câteva zile de modernizarea în bine sau în rău a României, am mers să vizităm un oraș construit de comuniști după cel de-al Doilea Război Mondial – Victoria (Socialismului), tot în județul Brașov, un oraș „modern”. În anul 2011, ne așteptam să găsim un oraș în paragină. Un oraș sărac, părăsit și cenușiu. Surpriza a fost pe măsură: orașul nu era chiar pustiu – am întâlnit tineri și bătrâni, nostalgici după perioada comunistă, dar și oameni care nu regretau acele timpuri. Aici am înțeles că, indiferent de voința politică, viața merge înainte, chiar dacă a fost un oraș „ciupercă” – industria locală încă se mai zbate între profitabilitate și poluare. Oamenii mai în vârstă spun că „au muncit mult”, dar acum nu mai au bani „de pâine și medicamente”… în acel oraș, după cum ar spune Adrian Cioroianu, „cu un nume frumos”, am văzut România în miniatură. Am văzut cum trecutul este prezent în viața cotidiană a cetățenilor și cum unii trăiesc prezentul privind în trecut, iar alții în viitor. Am văzut și biserici renovate, dar și baruri și ștranduri moderne. O Românie Mică, dar la fel de confuză ca cea Mare. Oare care va fi tema școlii de vară din 2012?

Text scris pentru www.irir.ro. Mai jos am realizat un scurt mixaj care să evidențieze principalele idei ale Școlii de Vară.


2 comentarii:

Anonim spunea...

foarte fain! felicitari!

A

filmandmemorii spunea...

merci

A apărut o eroare în acest obiect gadget