sâmbătă, 11 februarie 2012

Memoria unor pușcării comuniste și viața cotidiană după `89. „Pe cine mai interesează ce s-a întâmplat?”

Acum o săptămână am stat de vorbă cu dl. Alexandru Angelescu – fost deținut politic, de două ori, în perioada comunistă. Într-o primă fază a fost condamnat cinci ani pentru că făcea parte dintr-o organizație care sprijinea monarhia, iar mai apoi încă un deceniu și jumătate pentru că în prima pușcărie a ajutat oamenii bolnavi să-și spele rufele și, fiind student la medicină, le-a acordat și o primă îngrijire medicală. Pentru aceste fapte – considerate ajutor legionar – a fost acuzat și, din cei 16 ani, a executat cinci ani de pușcărie.

M-a interesat ce își mai aduce aminte despre acei ani și cum se raportează la cele întâmplate – la oameni, la regimul politic, locuri, amintiri etc. Se pare că memoria este un lucru complex și foarte personal – pe alocuri chiar ne apără de ceea ce am putea să ne aducem aminte, iar pe de altă parte – ne face să prețuim alte lucruri decât cele materiale.

Comunismul a schimbat vieți și a transformat oameni – din medici și profesori universitari a făcut lăcătuși și zidari, iar din paznici de noapte de la CFR – a făcut profesori universitari, președinți de colhozuri și călăi prin închisori.

Dacă ultimii s-au transformat, cel mai adesea, în câini care urau tot ce era omenesc (în afară de confortul lor material), primii au prețuit, în continuare, omul, valorile moralei creștine și și-au iubit aproapele și, chiar, dușmanul. Dl. Angelescu, în scurta intervenție de mai jos, spune că i-a înțeles și pe unii și pe alții și i-a iertat.

Mâine voi merge din nou la dânsul pentru a mai sta de vorbă. În scurt timp, voi publica pe acest blog interviul (video) pentru a NU UITA prin ce au fost nevoiți să treacă unii oameni într-un regim/ o religie care promitea „egalitate”.


2 comentarii:

stef spunea...

Este foarte trist că într-adevăr, majoritatea tinerilor de azi, inclusiv cei ce studiază ştiinţele politice sunt dezinteresaţi, dacă nu chiar oripilaţi, să cerceteze acest fenomen al detenţiei politice în comunism. Preocupările zilnice ale societăţii consumiste îi îndepărtează atât de mult de cunoaşterea unor fapte care îi pot forma ca oameni, cetăţeni de bază ai acestei ţări. Preocupările lor sunt într-o măsură prea mare îndreptate spre ultimele tendineţe în materie de gadgenturi şi vestimentaţie, încât nu pot asimila trăirile unor persoane ce le-ar fi putut fi bunici. Dacă aceste lucruri se uită şi cei care au datoria să le facă cunoscute sunt tot mai puţini, atunci, cu adevărat, suntem sortiţi pieirii.
Alte opinii pot fi citite aici

N-ai mai reusit sa mergi a doua zi sau n-ai mai postat filmarea? M-ar fi interesat.

Valeriu Antonovici spunea...

Am fost. Acum pregatesc o transcriere a interviului si in scurt timp voi posta tot interviul pe acest blog. Il mai lasa sa se coaca putin. Merci de incurajari