joi, 18 octombrie 2018

Cum se formează memoriile și istoriile în timp...


Istoria la nivel MACRO a ultimilor 100 de ani ar putea arăta cam așa:
Secolul trecut ne-a oferit o paletă largă de experimente sociale. Realitățile sociale, culturale, economice și științifice au permis ca ideologiile să pună multă stăpânire pe destinele și istoriile a milioane de oameni. Viața nu mai putea fi trăită în afara ideologiilor politice. Din fericire, secolul ”roșu” a trecut. Așa cum el nu se va mai întoarce - să fie foarte clar - nici comunismul sau nazismul nu se vor întoarce. Doar ne vor ”bântui” din când în când.

Istoria ultimilor 100 de ani a schimbat fața globului de nerecunoscut. Am avut două războaie mondiale în urma cărora ne-am ales cu două modele diferite de societăți. După Primul Război Mondial, Uniunea Sovietică a îmbrățișat o nouă ideologie de stat, iar cel de-al Doilea Război Mondial a pornit cu scopul de a înroși tot globul.

Stalin și Hitler voiau să schimbe lumea. Ambii erau pregătiți de război și înțeleși să împartă Europa, apoi întreaga lume. Numai că fiecare visa să și-o păstreze pentru el însuși. Unul a atacat primul și a devenit AGRESOR, iar al doilea a atacat cu aceiași forță și a devenit ELIBERATOR. Cei doi s-au ajutat reciproc, au avut pacte secrete și au conlucrat pentru a-și înzestra armatele cu cele mai noi arme și tehnologii. Propagandele celor două regimuri funcționau după aceleași reguli. Bunele intenții trebuiau afișate pretutindeni și scrise cu litere mari și roșii. Toată lumea se pregătea de ceva. Propagandistic - toată lumea se pregătea de ”apărare”. Cu toate acestea, toți se înarmau pentru atac. De exemplu, sovieticii aveau tancuri care puteau depăși viteza de 100 km/h - evident că atunci când vrei să-ți aperi patria plină de gropi și noroaie, astfel de mașini de luptă sunt absolut inutile - ele puteau merge doar pe autostrăzile occidentale. Oare de ce erau construite? Stalin construia avioane de atac model după model, mai ceva ca telefoanele inteligente de astăzi - dar și acestea erau pentru atac - în apărare s-au dovedit, de multe ori, impracticabile.

După cum spuneam, cei doi au atacat cam cu aceeași forță. Numai că, miturile și istoriile acelei perioade ne spun că nemții nu erau pregătiți de iernile grele ale Rusiei, iar arhivele ne pot arăta că nici ideologic sau militar nu erau foarte bine chibzuiți. Stalin a înțeles că pentru a câștiga un război trebuie să îndrepți toate resursele spre industria militară. Așa că a produs mai puțin ”unt” și a deschis robinetul ”gloanțelor”. Hitler a pornit mașinăria de război și mai apoi a închis robinetul consumului de ”unt” și l-a deschis pe cel al industriei militare. Unul avea scris pe steag ceva legat de ”internaționalism”, altul de ”unicitate”. S-au plasat din start pe poziții diferite: atacatorul și eliberatorul. Realitatea a fost cruntă. Lumea a fost împărțită, dar nu așa cum visa eliberatorul. Stalin, în momentul în care Armata Roșie a învins armata nazistă, s-a comportat de parcă ar fi pierdut războiul. Și l-a pierdut! L-a pierdut deoarece nu era mulțumit cu rezultatul. El nu vroia să acapareze doar jumătate de Europă - ci un întreg glob. Faptul că această victorie a fost jucată în avantajul unora sau al altora - ține doar de puterea celui care a povestit evenimentele trăite. În aceste războaie, fiecare familie a avut pe cineva pe front, pe cineva care a murit sau care s-a întors erou. Istoria oficială s-a împletit cu cea personală și cu propriile amintiri.

Istoria la nivel MICRO ar putea arăta astfel:
Trebuie să ținem cont că memoria este un proces de negociere, nu doar de putere. Orice se poate schimba în funcție de mai mulți factori care nu țin doar de discursul oficial, de Istoria cu ”I” mare (termen folosit de Lucian Boia în lucrările sale). Memoria este un proces în continuă schimbare - construiește, demolează, reface, repară, demolează și iar construiește. De multe ori, ea reconstruiește trecutul prin prezent și proiectează așteptări noi de la viitor. Așa că ultimul secol a fost unul al demolărilor și al reconstrucției. S-au dărâmat valori și credințe, nu doar clădiri și biserici. S-au ridicat noi instituții pe ruinele vechilor altare.
În regimul comunist, ca și în cel nazist, populația a fost antrenată în Istoria cu ”I” mare. Toți erau parte la ”Marele Război pentru Apărarea Patriei”, la ”Construcția Socialismului”, la ”Construcția Omului NOU”, antrenați în ”luptă pe ogoarele țării” etc.

Astăzi, viața noastră este posibilă și în afara sferei politice și a ideologiilor. Dacă acum 60 de ani aproape fiecare cetățean era implicat într-un fel sau altul în viața ”de partid” - de la muncă patriotică și pionieri până la activități serioase de ”organizare și propagandă”, astăzi puterea politică nici nu vrea și nici nu poate să-i aducă aproape. Astăzi, este mai ”avantajos” pentru unele partide politice să ”țină la distanță” o categorie din populație.

Dacă memoria și istoria fiecărui cetățean începea și se termina cu partidul (statul), dacă fiecare își proiecta anumite așteptări de la viitor pornind de la principiile ”predate” de propagandă, atunci, astăzi vedem că acea propagandă și-a făcut efectul: mulți sunt nostalgici după acele timpuri (nu neapărat după regim), mulți se identifică cu anumite acțiuni sau construcții tocmai pentru că au participat la ridicarea acestora, mulți văd prezentul doar prin lentila acelor vremuri. Fiecare cetățean și-a construit propriile istorii plecând de la Istoria cu ”I” mare, nu doar din ce a învățat la școală, ci din cea la care a luat parte prin anumite acțiuni. Astăzi încă îți vor putea recita din tezele lui Roller sau din discursurile național-comunismului românesc.

În aceste condiții, dacă astăzi noile generații își construiesc propriile istorii (cu ”i” mic) - mă întreb - cum își proiectează viitorul? Ce așteptări au? Oare toate aceste istorii mici vor avea un numitor comun la un moment dat?

Generațiile crescute în anii 60-70-80 cât vor reuși să transmită din propriile memorii celor născute după anul 2000? Interesant este ce vor alege să păstreze noile generații?

În acest moment, asistăm în mod sigur la o ”confuzie de valori”. Tânăra generație crede că bunicii lor chiar au trăit într-o epocă de aur, din ceea ce au văzut în filmele din acea perioadă și din ce au auzit prin casă și la școală, ei cred că acel viitor care le era promis bunicilor lor a existat cu adevărat. Adevărul este că și bunicii sunt convinși că el a existat. Memoria este selectivă, iar prezentul face posibil reevaluări de situații și stimulează uitarea părților negative sau dureroase.

Adevărul este că, privind la discursul identitar afișat de o parte din generațiile care s-au format în anii 60-70-80 - ideologia și propaganda și-au făcut treaba. Istoria a fost, este și va fi manipulată pentru a servi unui discurs identitar pentru cel care poate și vrea să o manipuleze. Oare cine poate astăzi acest lucru?
Ceea ce nu trebuie să uităm este faptul că utopia roșie a fost un vis frumos care s-a întemeiat și a sfârșit prin crimă și suferință.

Foto 1. The Nazi-Soviet Non-Aggression Pact of 1939

Sursa: https://fthmb.tqn.com/7CCrXoe1zqJKv0vooeln7k5dRJQ=/768x0/filters:no_upscale()/GettyImages-613459956-58ef951b3df78cd3fc72232c.jpg










Niciun comentariu: